Premiera “Avarul”, la TMB, pentru vremuri de criza financiara si politica

2
1936

Teatrul Municipal “Bacovia” din Bacau va invita din nou la premiera. Dupa “comedia cu dinti” “Paznicii de noapte”, a autorului grec Stratis Karras, pe care Adrian Gazdaru, director al institutiei de cultura, a oferit-o publicului, in calitate de regizor, in luna noiembrie 2011, vi se propune acum o comedie veritabila, semnata de un maestru al teatrului francez: Moliere. Regizorul Dumitru Lazar Fulga provoaca spectatorii cu o versiune scenica dupa celebrul text “Avarul”, pe care il aduce prin ritm si accente scenice in epoca in care traim cu viteza internetului, supusi robiei banului, de contexte economice si politice.

“Este o piesa fundamentala a dramaturgiei universale scrisa acum 250 – 300 de ani, de Moliere, unul dintre geniile teatrului si comediei franceze si universale. E un spectacol foarte bine gindit si jucat cu patima. Sper sa dovedeasca si premiera lucrul acesta, repetitiile cu siguranta noua ne-au dovedit-o. O sa vedeti un altfel de conceptie, nu are legatura nici cu montarea clasica, in genul celor care se faceau acum doua sute de ani, cu personaje imbracate ca atare, nici cu varianta, pe care as numi-o postmoderna, in care este lucrat filmul cu Louis de Funes. E un avar destul de simpatic si destul de trandy. Cred ca spectacolul acesta va multumi o majoritate elerganta”, a declarat Doru Mares, secretar literar al Teatrului Municipal “Bacovia”.

Regizorul spectacolului spune ca a decis realizarea unei versiuni scenice dupa “Avarul”, pentru a aduce in prezent realitatea piesei, un prezent afectat de taieri salariale, crize financiare, in care sintem transformati, impotriva vointei noastre, in avari, de primul avar al tarii.

“E o versiune scenica, pe o tema de «Avarul», o versiune scenica pe care o semnez si mi-o asum. In secolul al XIV-lea era un rege autoritar dar un rege intelept, noi astazi nu mai avem timp de intelepciune si refuzam autoritatea. Am simtit nevoia sa fac o versiune scenica, pentru adaptarea la ritmul de percepere a informatiei in ziua de astazi, care s-a schimbat fundamental. Avem mai putina toleranta pentru biografie, avem mai putina toleranta pentru rememorari. Avem percepere pentru eveniment, verb, substantiv. Toata trupa a procesat foarte expresiv indicatia regizorala, le multumesc colegilor.

A fost o bucurie sa descoperim impreuna subtilitati, ritmuri interioare de intelegere si de punere in scena prin cuvint si prin miscare. Este un spectacol in care limbajul corporal este egal cu limbajul comunicarii verbale. Daca ar fi sa numesc un stil de procesare a personajului, la multe dintre ele ar fi un stil brechtian, detasare de biografie si de psihologie realista.

Am respectat sensul si materia autorului, am reformulat punerea in pagina, ordinea de aparitie a informatiei. Simt o bucurie a desfasurarii evenimentului «Avarul»”, a declarat regizorul Dumitru Lazar Fulga.

Personajul central al piesei, Harpagon, este interpretat in acest spectacol de actorul Stefan Ionescu.

“E un spectacol foarte dinamic, pe care daca il dai pe mut, filmat, intelegi tot ce se intimpla, numai prin miscarile, gesturile si reactiile noastre vizuale. Se danseaza, dar nu este un dans propriu- zis. E un dans interior al personajelor, fiecare pe starea si pe personajul lui. Se pune accent mai mult pe ideea banului, care e foarte actuala. Personajul e doar avar, nicaieri nu spune ca ar fi un om rau, ca n-ar iubi, ca n-ar avea pofte omenesti. E un tip zgircit. Dar e un om plin de viata, care are meteahna banului”, a punctat “Harpagon”-ul lui Dumitru Lazar Fulga.

Din distributie mai fac parte actorii Dumitru Rusu, Daniela Vranceanu, Bogdan Matei, Alina Simionescu, Stefan Alexiu, Firuta Apetrei, Simona Nica, Corina Goranda, Valentin Braniste si, aparitie in premiera pe scena bacauana, Roxana Mirza.

Premiera spectacolului va avea loc duminica, 29 ianuarie 2012, de la ora 18.00.

(Foto de la conferinta de presa: secretarul literar Doru Mares, directorul Adrian Gazdaru, PR-ista Irina Alexandra Laiu, Stefan Ionescu, Dumitru Lazar Fulga)


Warning: A non-numeric value encountered in /home/farafilt/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353