La aproape doi ani distanță de la precedenta colaborare – spectacolul ”Wolfgang”, după Yannis Mavritsakis, care a deschis stagiunea 2017 – 2018 a Teatrului Tineretului – regizorul Radu Afrim revine acum, pentru a cincea oară, la Piatra Neamț, și încheie stagiunea 2018 – 2019 a teatrului nemțean cu premiera ”Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine”. Noua producție, care a avut premiera pe 28 iunie 2019, are la bază un scenariu original, scris de regizorul Radu Afrim în timp real, pe durata repetițiilor, inspirat de actorii din distribuție, de realități nemțene, dar în primul rând de trăirile contemporane ale spectatorului din 2019.
Radu Afrim nu mai este de mult doar un regizor și cine îi urmărește îndeaproape pagina de Facebook poate vedea că fiecare nou proiect al său înglobează aproape total nu doar energiile teatrului în care montează, ci și energiile comunității care-l găzduiește pe durata atelierului la noua producție teatrală. În timpul lucrului la orice nou proiect simțurile creatorului Radu Afrim par să se conecteze la fiecare nou spațiu adoptiv, cu receptaculele minții lui, prin care absoarbe sensuri, energii din comunitate, ca dintr-un nou univers creativ, pe care îl redă apoi publicului în imagini artistice, adevărate eseuri fotografice, la limita dintre fotografia de artă și pictură, în poeme în proză și, în final, în spectacolul care înglobează toate aceste energii creatoare, alimentate și inspirate de echipa producției dar și de mediul social – artistic conex. Radu Afrim este astfel un adevărat creator de teatru – și nu un furnizor de producții teatrale, este un regizor, un dramaturg, un scenograf, un poet, un artist fotograf, un pictor al realităților contemporane în care există și creează. De această dată, metoda sa de lucru, de asimilare a energiilor locale, a mers mai departe și a produs la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, împreună cu echipa spectacolului „Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine”, un scenariu original, impregnat de vibrația prezentului, care se mulează ca o mănușă pe trăirile spectatorului contemporan, ce-și vede reprezentate în scenă frământările conștientului și subconștientului său. E un scenariu cu multiple trimiteri culturale, la Max Blecher, Bacovia, Cehov… Lana Del Rey… s.a.m.d., dar la fel de bine te poți recunoaște printre rânduri pe tine însuți, ori pe oricine altcineva din universul tău citadin.
Spectacolul “Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine” abordează în principal tema singurătății, a solitudinii urbane, mascată de o falsă comunicare socială, în spațiul online, purtată în special prin intermediul telefonului, acest ”surogat de socializare”, și este, pornind de la scriitura lui Radu Afrim, o metaforă a concretului, o poezie a prezentului și a însingurării contemporane. Dar nu e o privire depresivă, moralizatoare, ci o ironie savuroasă, vecină pe alocuri cu sarcasmul, ce trezește de multe ori, pe toată durata spectacolului de două ore jumătate, hohote sănătoase de râs printre spectatorii care recunosc în trimiterile textuale locuri comune ale spațiului public, marcat de false vedete, impostori, metehne omenești, kitsch, prostie s.a.m.d., aduse în prim plan de funcția ”record” (vezi panoul ”recording” din decorul spectacolului) a noii tehnologii, aflată astăzi la îndemâna oricui, indivizi reprezentanți ai unei ”generații care stă foarte prost la producția de capodopere”, dar care una, două, face ”live-uri”, și intră ”on air” planetar cu te miri ce banalități și aberații, din nevoia de a se simți mai mult decât sunt în fapt.
Fiecare enunț, fiecare partitură, conține semnificații multiple, numeroase chei și straturi de lectură, calibrate pe sensibilitățile și orizonturile de așteptare ale diferitelor categorii de public. Simți instinctiv impulsul să notezi aproape fiecare replică pentru că fiecare afirmație pare decupată dintr-un discurs cotidian, dintr-un monolog interior sau din dialogurile pe care le auzi zilnic în jurul tău. Îndemnul personajului Keșa, de exemplu, ”guru spiritual” ce organizează workshop-ul – pretext al desfășurării acțiunii spectacolului, ”trebuie să vă împrieteniți cu spațiul pentru că în cur/nd veți rămâne singur cu el”, poate fi interpretat în contextul narațiunii, dar și prin prisma temei referitoare la condiția umană, condamnată implacabil, prin natura sa trecătoare, la solitudine, într-un univers din care rând pe rând pleacă cei pe care-i iubim.
Cadrul în care această poetică a solitudinii și a imbecilizării contemporane se țese nu putea fi ales probabil mai bine decât o face Radu Afrim. Povestea spectacolului “Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război cu tine” se desfășoară în contextul creat de un workshop ”despre a sta cu tine însuți, o dietă pentru personalitatea ta” (”ce-ar fi viața fără ateliere?”, ironizează personajele lui Radu Afrim moda workshop-urilor creată de impostori, care din cauza ignoranței consumatorilor, vor ajunge la performanța de a vinde ateliere pentru ”perfecționarea mersului pe jos”). La acest workshop participă, ca în viața reală, o ”paletă” diversă de tipologii, în esență oameni care, conștient sau nu, încearcă să umple cu sens un vid interior: o fată ce fuge de iubire, din teama de a nu o pierde trăind-o, un corporatist ce își laudă viața plină de beneficii (dar care este de fapt posesorul nefericit al unei cămăruțe într-un bloc pentru nefamiliști ”cu vedere la Lidl”), o femeie fără educație (”intuiția bate de departe educația”), care locuiește într-o garsonieră cu mama ei dependentă de televizor și de programe ”toxice” (”nu pot să-i iau fericirea asta, pentru că n-am ce să-i dau în schimb”) și cu bărbatul ce-i trezește porniri criminale, o visătoare ce poartă poetic ”parfumul singurătății”, o femeie educată, probabil fostă profesoară, care, în încercarea de a-și înăbuși nevoia de celălalt, se declară asocială (”singurătatea e o calitate pe care numai o femeie educată o poate gestiona”), doi îndrăgostiți exuberanți, genul pe care-l vezi sărutându-se pasionant în public, care ajung să(-și) descopere curând ”diferențe de ireconciliat”, un polițist care se visează balerin într-o rochiță din paiete roz (singura prezență ”excentrică” a spectacolului marcat 16+) , un tânăr incapabil să-și găsească fericirea din cauza unei relații toxice cu familia și cu trecutul său s.a.m.d., povești/personalități pe care în mod normal (ideal) le-ai putea putea întâlni pe canapeaua unui psihoterapeut, dar care în anul 2019 le vedem expuse în ”platourile” show-urilor de televiziune sau ale workshop-urilor de dezvoltare personală.
Toți aceștia, din nevoia întâlnirii terapeutice cu ei înșiși, cu eul adevărat, înregistrează o ”confesiune” destinată nu prezentului, ci un receptor din anul 2119. Acest joc, această convenție, este parcă un mesaj subtil al regizorului Radu Afrim pentru contemporani, care, conștient sau nu, în toate mediile puse la dispoziție de tehnologie, rețele de socializare, televiziune s.a.m.d. se mărturisesc, se dezvăluie, conștient sau nu, își expun eul imaginat sau eul real. Și, astfel, spectacolul devine și un spectacol – interogație pentru utilizatorul contemporan dependent de tehnologie: ”când postezi, când faci live, când te ”produci” în spațiul public, conștientizezi că toate aceste mesaje spun ceva despre tine? Acestea sunt mesajele pe care dorești să le transmiți despre tine posterității? Peste 100 de ani, tot ce spui, fotografiezi, înregistrezi acum și faci ”viral” va mai avea vreun sens mai târziu? Ce va spune despre generația ta, despre epoca ta ceea ce comunici în live-uri?”.
Echipa artistică a spectacolului, formată în majoritate din tineri, funcționează ca un corp unitar în această poveste, și este plăcut să observi, ca spectator, comunicarea scenică între parteneri, legați parcă de fire nevăzute, care determină în ei reacții la fiecare mișcare a celuilalt. Astfel, spectacolul nu este o așteptare a replicii partenerului, ci o interdependență fericită, redată în mod ideal, de exemplu în această producție, de comunicarea subtil electrizantă dintre personajele interpretate de Cătălina Bălălău și Mircea Postelnicu, sau, cu un erotism mai pregnant, de cuplul personajelor interpretate de Cristina Mihăilescu și Florin Hrițcu.
E o relație scenică, ținută ”în mâini” de către Lucreția Mandric, interpreta doamnei Keșa, ”gurul spritual” al acestor rătăciți de ei înșiși. Dar în același timp, fiecare personaj se decupează în peisajul spectacolului, ca o ”culoare” distinctă pe fundalul negru al decorului minimalist, conceput de scenografa Alexandra Constantin, care nu include decât un buton, ca o ”mină”, pe care fiecare personaj calcă, în momentul confesiunii, al intrării sale ”on air”, cadranul ”Recording”, suspendat, sugestie a unui studio de televiziune, câteva perne decorative, multe microfoane (tot ce facem, spunem astăzi se ”înregistrează” undeva), un dozator de apă și un termos cu cafea, ”prezențe” nelipsite de la workshop-urile care au invadat viața publică.
Se disting clar și îți rămân în minte Corina Grigoraș, Valentin Florea sau Mircea Postelnicu, prin savoarea interpretării și a personajului construit, Cătălina Bălălău, prin eleganța prezenței sale poetice, când senzuală, când diafană, sau Ada Lupu, prin alura ei parcă onirică, aproape extratelurică, în scenele de dans, cu o amprentă corporală hunting, inoubliable, pe care iubitorii creației lui Radu Afrim au putut-o admira în recentul său spectacol ”Dansul Delhi”, de la naționalul ieșean. Gina Gulai oferă personajului său un rafinament scenic, ce se hrănește din personalitatea actriței pe care o definește de când o știu eleganța interioară. Iar Nora Covali susține partituri complexe, care includ și momente de teatru – dans.
Costumele, modern concepute, într-o cromatică vie, electrizantă, marcă a universului vizual al spectacolelor lui Radu Afrim, sau, în contrast, gri corporatist, întregesc profilul personajelor și vibrația prezenței lor scenice.
Spectacolul beneficiază de muzică live, creată, la fel ca scenariul spectacolului, pe durata repetițiilor, un univers sonor conceput de band-ul format din Paul Ovidiu Coșovanu, tânăr actor aflat la debut, cu acest spectacol, pe scena TT Piatra Neamț, și Răzvan Murariu, parte integrantă a poveștii imaginate de Radu Afrim.
“Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine” e de revăzut, de ”recitit”, ca să-ți amintești că este necesară o ”igienă a conviețuirii” cu tine însuți, că e nevoie să lași măcar din când în când la o parte orice ”surogat de socializare”, telefon, televizor, Facebook, Instagram s.a.m.d. să le închizi ”într-o pungă cu zipper”, și să te asculți, ca să te recunoști. Spectacolul lui Radu Afrim se insinuează în subconștient, de unde îți trimite, când crezi că l-ai uitat, mesajul că înainte de orice întâlnire cu celălalt, pentru ca această întâlnire să poată avea loc, trebuie să ”faci ceva și pentru tine”, să stai singur cu tine și să îți pui ”viața în ordine”. E o invitație la autoreflexie, la a vorbi mai mult și mai des cu noi înșine, o invitație la autenticitate, la onestitate, la viață trăită offline. Sau este, desigur, orice altceva, pe care acest spectacol îl comunică sensibilității tale, eului tău, minții și sufletului tău. Undeva, între faldurile poetice ale spectacolului, te vei regăsi, cu certitudine.
Radu Afrim a mai montat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț spectacolele ”Ocean Café (2000), ”Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele” (2007) ”Herr Paul” (2009) și ”Wolfgang” (2017).
Teatrul Tineretului Piatra Neamț / Stagiunea 2018 – 2019
”Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine”
Distribuția: Lucreția Mandric, Cătălina Bălălău, Nora Covali, Corina Grigoraș, Gina Gulai, Ada Lupu, Cristina Mihăilescu, Paul – Ovidiu Cosovanu, Valentin Florea, Florin Hrițcu, Mircea Postelnicu
Scenariu și regie: Radu Afrim
Scenografie: Alexandra Constantin
Light Design: Cristian Niculescu
Band: Paul – Ovidiu Cosovanu, Răzvan Murariu
Asistente voluntare: Miruna Moaleș și Petruța Pavăl
Premiera: 28 iunie 2019
Foto credit: Radu Afrim
”I-am dat Gianinei (Geanina Cărbunariu, directorul general al TT Piatra Neamț n.m.) două texte contemporane, cu mult timp înainte de a veni, niciunul nu i s-a părut fantastic, și poate că bine a făcut că nu i s-au părut. Nu orice text merge oriunde, e vorba de interese, de feeling, de cât de religioasă e lumea în acel loc. Eu vreau să știu cui mă adresez, vreau să mă adresez cuiva concret, de aceea cred că a fost bine așa, pentru că am servit trupa, pe actorii care au făcut parte din proiect, și sper că și comunitatea… M-am bucurat că actorii au avut încredere în texte, pentru că dacă nu ar fi avut încredere în texte… Eu scriu pentru actori, dacă nu am în minte fața lui Bălălău (Cătălina Bălălău, actriță în distribuția acestui spectacol n.m.)… sunt blocat, nu sunt genul de dramaturg care scrie în abstract, am nevoie de echipă și scriu pentru Corina (Corina Grigoraș, n.m.), pentru Bălălău s.a.m.d. ce simt eu că se potrivește pentru ele. Deci din prima zi de Piatra Neamț, de pe 4 mai, până foarte recent, am tot scris, am scris, am scris și la scenă lăsam ce se potrivea. E o provocare în sensul că ai emoții duble la premieră, că nu mai e doar regia e și textul, și textul te expune mult mai mult decât o regie, cuvintele sunt cele care te pot trăda, te pot înfunda s.a.m.d. Nu m-am axat pe imagine de data asta, nu m-am axat pe alte artificii, am vrut să se audă cuvântul foarte clar, spus de niște actori cu care eu consider că am lucrat bine. Am avut această idee în cap, pe care am vrut s-o dezvolt aici. Există tema asta a însingurării în toată dramaturgia contemporană și în aia clasică, la greu s.a.m.d. dar am zis hai să învârt puțin cuțitul în rană și mai adânc, dacă se poate și puțin umor, totuși” – Radu Afrim, despre procesul conceperii scenariului pentru spectacolul “Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război cu tine”, la discuția cu public, care a precedat premiera din 28 iunie 2019.
”Cât se mai poate în sistemul teatral românesc mie îmi place să amestec puțin lumea, lucrurile, e bine ca măcar cineva să vină uneori din afară, se crează un alt tip de concurență, un alt tip de relație. Când vine cineva străin aduce prospețime, aduce provocări noi. Mă bucur că Ada (Ada Lupu, n.m.) a putut să facă parte din proiect, n-am adus-o de la început, a venit în a doua parte a repetițiilor; eu țin foarte mult la ea, am făcut trei spectacole împreună. E bine pentru toată lumea să primească pe cineva din afară și să plece undeva – și pentru ea e bine că a lăsat pentru un timp locul în care crea – pentru că trebuie să schimbi partenerii, să cunoști alt stil de joc, să întâlnești alte energii, cât se mai poate” – Radu Afrim, despre colaborarea cu actrița ieșeancă Ada Lupu, la spectacolul “Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război cu tine” al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.
