Radu Botar (Satu Mare) a adus in competitia Galei “Star” 2010 “Bufonul Regelui”, dupa William Shakespeare si Victor Eftimiu, recital care a si cistigat Premiul pentru cel mai bun one – man – show si Premiul Publicului “Stefan Iordache”, oferit de liceeni, membri ai Clubului de teatru “Prospero”.
Pina la spectacolul sau vazusem deja vreo cinci recitaluri ale unor tineri actori, in jur de 30 de ani, cu sentimentul ca one-man-show-ul editiei nu ajunsese inca pe scena. Asa ca atunci cind am vazut in program un actor in virsta de 47 de ani, cu multa experienta in teatru, mi-am zis ca el trebuie sa ofere publicului un spectacol asteptat. Intr-un spatiu teatral concentrat, in mijlocul gradenelor amenajate pe scena, Radu Botar, in rol de bufon al regelui, a recitat, a cintat, a dansat, a antrenat publicul, fara excese. Nu a fost textul meu preferat din editie – acesta ar fi “Molloy” (Beckett), dar a fost un spectacol captivant, prin jocul lui Radu Botar.
Dupa recital, cu masca inca intacta pe chip, si cu ochii rosii de la fixativul cu care-si daduse pe par si pe fata ca machiajul sa ramina parfect pina la final, artistul satmarean mi-a vorbit despre “Bufonul Regelui”, despre Gala Recitalurilor Dramatice din 1991, cind a luat primul premiu in Bacau, dar si despre noua generatia de actori sau despre felul in care ei ar trebui sa construiasca un recital.
Fara Filtru:-Ati creat o buna impresie si publicului si juriului cu recitalul dv. De altfel, poate e o prejudecata, ma asteptam sa fie un spectacol mai reusit decit cele prezentate de concurentii mai tineri, pentru ca aveti mai multa experienta de scena. Conteaza experienta in teatru pentru reusita unui spectacol de acest tip?
Radu Botar: -Conteaza si experienta dar ce am observat eu este ca majoritatea recitalurilor actoricesti prezentate au fost regizate, si regizorul impune o linie, o directie. Eu imi fac singur recitalul. Eu fac scenariul, eu il gindesc, eu caut mesajele. Cu textul asta le spun, sub alta forma: “Fratilor, traim intr-o minciuna, mare de tot, si nici cu asta nu ne-a fost mai bine”. La asta ma gindesc cind construiesc un recital, sa transmit un mesaj in care eu cred. Deci eu trebuie sa cred in el, si apoi totul vine de la sine.
Da, am toata increderea in regizor cind fac un rol, intr-o piesa, ma duc pe mina lui, dar aici, recitalul, asa cred eu, trebuie sa puna in valoare o paleta cit mai larga a actorului. Si de aceea cred ca unii dintre tineri de asta au fost dezavantajati, ca regizorul si-a pus gindul in spectacol si ei trebuie sa se limiteze cumva intr-o schema. Mi-a placut recitalul americanului, dar a fost foarte lung iar baiatul, Roman Stefan Marin, cu „Molloy”, 15 minute m-a fascinat. Dupa aceea tot asteptam sa se intimple ceva.
-Din ce texte ati conceput scenariul pentru “Bufonul Regelui”?
-Din „Negutatorul din Venetia”, „Faust”, „Nevestele vesele”, „Othello”, „Hamlet”, din „Cum va place”, pare-mi-se, „A douasprezecea noapte”…cam astea. Si din „Cocosul negru”, de Victor Eftimiu.
-Cind ati prezentat pentru prima data acest proiect publicului? Care este povestea acestui recital?
-Il joc de foarte multa vreme, va spun foarte sincer. In 1991 am cistigat Gala recitalurilor dramatice, din Bacau, am luat Premiul I cu „Nebunul”, pe un scenariu propriu din „Henric IV”, de Luigi Pirandello, intr-o compilatie cu Nichita Stanescu. Regulamentul din vremea aceea impunea ca la editia urmatoare cistigatorul festivalului sa vina intr-un recital hors-concurs. Pentru anul 1992 am gindit acest text, intr-o alta varianta, mult mai scurta. Pe vremea aceea, mai mult de 20 de minute n-avea rost sa joc, eram si foarte multi, 25 de candidati. Si am facut acest text. Dar n-am mai ajuns.
Acum vreo citiva ani, directorul artistic din Bacau, Gabriel Dutu, a avut o colaborare cu noi, la Satu Mare, a vazut un fragment din spectacol si a zis ca trebuie sa vin. A insistat sa-i trimit un DVD si apoi mi-au zis „Vezi ca esti selectionat, dar ai o problema. Trebuie sa lungesti recitalul, sa ai minim 40 de minute”. Mi s-a parut mult, se plictiseste publicul. Am inmultit textul, cu Groparul, din „Hamlet”, si cu mai mult text din Victor Eftimiu. Ei au trecut in caietul program 50 de minute. Am zis ca ajung cu indulgenta la 45 de minute, daca publicul reactioneaza, dar a fost cam 42 de minute.
-Mai jucati undeva acest recital, in prezent?
-Da, acum m-a anuntat directorul ca o sa-l joc la Festivalul International „Fara bariere”, pe care-l organizam noi, in perioada 14 – 23 mai.
-Ce sfat aveti pentru actorii tineri care isi propun sa faca un recital? De ce reguli ar trebui sa tina cont?
-Cind se pregatesc sa dea examenul atunci zic o fabula, o poezie de forta, o poezie lirica – tinerii parca nu mai stiu sa spuna poezii, chiar povesteam ca la domnul Caramitru era goluta sala; n-au venit foarte multi, macar sa auda cum se spune o poezie. Intr-un recital ar trebui, cred, sa se intoarca la A-B-C, la cum se spune un text in soapta, cum sa spui un text in forta, cum schimbi tonurile, ritmurile, cadenta, toate astea, tempourile. “Ritmul, tactul si pauza”, zice Shakespeare. Pe astea ar trebuie sa le aplice pe o partitura. Apoi fiecare cuvint/gest trebuie sa fie gind, daca nu e gind, e o chestie care iese mai frumos sau mai putin frumos. Gindul te scoate, nu trebuie sa spui nimic. Ca Tanase, “Am spus ceva? N-am spus nimic”. Acolo trebuie sa se intoarca ei, la a sti sa spuna un text, si asa, si asa si asa.
