Când îi vezi spectacolele, te gândești că e regizorul – Dumnezeu, dar el se definește ”regizor – drăcușor”. Tapasztó Ernő este actor, regizor, scenograf și director artistic al Companiei ”Aradi Kamaraszínház” (Teatrul de Cameră din Arad). În aceste zile lucrează împreună cu trupa Teatrului Municipal ”Bacovia” la spectacolul ”Țara lui Gufi”, după Matei Vișniec, producție băcăuană, ce va avea premiera duminică, 29 octombrie, în dublă distribuție și dublă reprezentație, de la ora 17.00 și de la ora 20.00. Spectacolul deschide oficial stagiunea 2017 – 2017 a Teatrului Municipal ”Bacovia”.
În anul 2013, spectacolul „Decalogul după Hess”, de Alina Nelega, în regia lui Tapasztó Ernő și interpretarea actorului Attila Harsanyi, a căștigat Marele Premiu și Trofeul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice ”Gala STAR”, organizat de Teatrul Municipal ”Bacovia”. Iar în 2015, la cea de-a X-a ediție, echipa Attila Harsanyi – Tapasztó Ernő a sedus din nou publicul festivalului, de această dată cu un spectacol invitat, multipremiat: “Sex, drugs, gods & rock ‘n’ roll”.
În interviul care urmează, realizat între repetiții, Tapasztó Ernő spune direct, onest, adevăruri despre apropiata premieră, despre teatru, actori, critici și public sau despre atitudinea românilor în fața vieții. Lectură plăcută și să ne vedem la spectacol, nu pentru a ne de-conecta, ci pentru a ne re-conecta la viețile noastre!
– Spectacolul “Țara lui Gufi”, al Teatrului din Bacău, e prima montare Matei Vișniec a lui Tapasztó Ernő?
– Da, pe bune, nici nu m-am gândit, am jucat Vișniec, cu Compania de Teatru Aradi Kamaraszínház, eram Mesagerul din ”Caii la fereastră”, dar regia a aparținut lui Radu Dinulescu. Am fost cu acest spectacol și la Avignon, unde am jucat în franceză, dar de montat e primul text de Matei Vișniec pe care eu îl montez.
-Cum vi se pare ca structură dramatică teatrul lui Matei Vișniec?
-Matei Vișniec, știm foarte bine, este un autor foarte, foarte interesant, foarte inteligent, nu degeaba este un clasic, e un contemporan clasic, domnul Vișniec deja s-a clasicizat, fiind un autor atât de puternic și de bun. ”Țara lui Gufi” e una dintre primele sale piese. Cât am lucrat la text, împreună cu dramaturgul, m-a interesat tot ce înseamnă lumea lui Vișniec, dramaturgia lui Vișniec, ce vrea el să spună prin această piesă, dar după ce este făcută dramaturgia și începe munca, nu ai ai voie să te mai intereseze nimic, decât doar ceea ce se întâmplă pe scenă, relațiile între actori, relația între regizor și actori, te bagi în muncă și nu mai cunoști nimic, nici Dumnezeu, nici țară, nici nimic. Să fiu sincer… acum, în săptămâna premierei, eu deja uit de text, uit de tot, când încep să lucrez, nu mă mai interesează autorul.
-Ați modificat textul original?
-Nu, n-am schimbat, s-a făcut o dramaturgie, domnul Lajos Notaros a făcut o dramaturgie, a trebuit să mai tai din text, că era un text foarte lung, o parafrazare a Epocii de Aur, a domnului preaiubit Nicolae Ceaușescu… (râde, n.m.), care nici nu s-ar fi putut juca în România, decât după Revoluție, dar s-a montat puțin spectacolul, că nu e o propunere ușoară acest text al domnului Vișniec, și s-a jucat foarte puțin.
-Dumneavoastră ați propus acest text? Sau a venit propunerea din partea Teatrului din Bacău? Cine l-a ales?
-Eliza (Eliza Noemi Judeu, directorul Teatrului Municipal ”Bacovia”, n.m.) a venit concret cu propunerea asta, cu ”Țara lui Gufi”, Matei Vișniec, cu titlul, restul, distribuția, totul, am ales eu. Am primit din partea Elizei deplină libertate și ăsta e un lucru foarte important, să dai, ca director de teatru, acelui om, regizorului, și echipei, libertatea de a crea. Sunt multe teatre unde auzi: ”Nu, asta nu se poate, fiindcă e prea mult…”. Omul întotdeauna are controlul estetic, el n-o să sară calul, dar am primit o libertate totală de la Eliza și libertatea totală contează.
-Mie mi-e foarte greu să cred că Tapasztó Ernő a lucrat vreodată în absența libertății…
-Tocmai, că eu nu lucrez astfel, eu renunț la proiecte din astfel de motive, mi s-a întâmplat, și am zis că mai bine renunț… Să știți că a crea liber e mult mai dictatorial decât dictatura, fiindcă într-o societate liberală și deschisă trebuie să ai grijă de foarte multe nuanțe, cu mult mai mult decât într-o societate închisă, fiindcă acolo sunt niște reguli pe care le ții, dar regulile libertății omenești sunt cu mult mai tari și mult mai stricte. Libertatea e o responsabilitate mai mare. Și această libertate mi-a dat-o Eliza. Pentru mine, e o responsabilitate cu mult mai mare.
-Ați mai montat până acum în zona Moldovei?
-Nu, să știți că nu.
-Ați resimțit vreo diferență între ceea ce ați găsit aici și zona teatrului maghiar, de exemplu?
-Noi avem teatru maghiar în Arad dar eu lucrez mult în Ungaria. Societatea maghiară e un pic închisă, din cauza regimului. Cultura a devenit o chestie aparte în Ungaria, sunt destul de multe probleme culturale, regimul Orban ținând în mână cultura, ceea ce nu e bine. Actorii, aici, lucrează mult mai liber, mult mai deschis, decât actorii din Ungaria, de exemplu.
-Și în ce fel îi schimbă acest aspect, cum îi influnțează la nivel profesional sau personal această libertate?
-Câteodată în această libertate se sare un pic calul. În România întotdeauna se sare un pic calul.
-Ce înseamnă să ”sari calul” în teatru, care e un tărâm al libertății în sine?
-Să nu ai respect față de celălalt coleg. Să nu avem respect față de celălalt, câteodată. Sau să nu avem respect față de noi înșine.
-Ce așteptări are regizorul Tapasztó Ernő în relația cu actorii? Ce îi cereți unui actor când lucrați împreună la un spectacol?
-Ca această relație să funcționeze trebuie să fie o relație de prietenie. Când am început să repetăm la „Țara lui Gufi” noi și muzicile le-am scris împreună, muzica spectacolului a fost scrisă împreună, în colectiv, toate piesele pe care le-a scris Mihai Bălan sunt scrise împreună cu actorii; el e muzicianul, el știe cum să aranjeze o piesă, dar s-a făcut totul pe actor, din actor; muzica e importantă în spectacol, până la un moment, o să vedeți, noi am lucrat totul împreună, eu nu am fost Dumnezeu pe Pământ.
”Regizorul – drăcușor…” – Tapasztó Ernő
-Deci nu sunteți ”regizorul – Dumnezeu”? Dar cum vă vedeți ca regizor? Cum credeți că sunteți?
-Regizorul – drăcușor… (râde, n.m.). Deci am așa, un drăcușor în mine, care nu mă lasă, dimineața nu mă lasă să dorm, noaptea nu mă lasă să dorm… Spectacolul…până la urmă… nu e al meu. Până la urmă va fi al actorilor și dacă nu e al actorilor, nu îl predau lor, atunci o să aibă întotdeauna o distanță față de spectacol. Dacă își au responsabilitatea lor și spectacolul e 100% al lor și nu e al meu și nu e al nimănui atunci spectacolul își primește viața proprie. Tot ce mi-am dorit întotdeauna și ce am reușit până acum a fost să facem spectacole care nu au semănat cu nimic, care au viața lor personală, interioară, care au codurile lor, semnele lor. Sper ca și acest spectacol, ”Țara lui Gufi”, să fie un spectacol care nu seamnănă cu nimic din ce a mai fost.
Ne uităm la spectacole de teatru și vedem că ăsta seamnănă cu ăsta, ăla cu ăla, nu te mai surprind cu nimic. Eu nu vreau să semene cu nimic, pentru că este un alt lucru, și pentru a crea un alt lucru trebuie să creezi de la zero, logica aceluia, semnele aceluia, frumusețea aceluia, estetica, relele din spectacol. Se creează o identitate nouă, o ființă nouă, și dacă această ființă nouă este creată bine începe să aibă o viață proprie, o logică proprie. Cred că fiecare spectacol trebuie să își aibă logica lui proprie. Și dacă tu ai pus bine baza, atunci acea logică să funcționeze. Fiecare spectacol trebuie să aibă viața lui proprie, nu suntem clone în teatru.
”Nu există trupe proaste, există trupe care nu sunt puse pe linia cea bună” – Tapasztó Ernő
-Renunțând la ideea de curtoazie față de un teatru gazdă, cum ați descrie trupa băcăuană?
-O să-mi lipsească. Ce pot să spun despre ei? O să mă duc acasă, la Arad, și o să am un pic de repaus, înainte să încep o altă muncă, slavă Domnului, o să fiu cu copiii și cu soția și o să fie mega fain, dar ei o să-mi lipsească.
-De ce?
-Când îți lipsește ceva? Când iubești oamenii ăia. Și o să-mi lipsească ei și o să fiu acolo cu ei în spectacol, puținel. Îmi place de ei, am dat de oameni frumoși, am dat de o trupă frumoasă. Echipa din Bacău e o echipă extraordinară, îmi place foarte mult de ei, mă refer și la tehnic și la artistic, a fost foarte bine… Încă nu am terminat, stați… (râde, n.m.).
Nu există trupe proaste, există trupe care nu sunt puse pe linia cea bună, nu sunt băgați în joc, sunt neinteresați de joc, fiindcă, cred, societatea noastră este una absolut neinteresantă. Vedeți, și noi cei care suntem în societate facem parte din ea. Întotdeauna spunem ”domeniul politic”. Da, putem spune cum e domeniul politic, uitați-vă la mine și cred că vă puteți da seama ce pot să spun despre domnii… despre dânșii… dar noi trebuie să fim deștepți și să zicem că societatea asta e făcută cu noi, de fiecare dintre noi. Deci eu cred că noi putem s-o facem mai bine. Toți spunem că România e cum e și că ”eu mă retrag din această chestie”. Dar dacă toți ne retragem din chestia asta rămâne cum e, că vedem cum e, nu putem să zicem că funcțonează, că nu funcționează. Și din ce în ce mai prost funcționează. Dar dacă ne retragem toți din chestia asta este foarte rău.
”Cei din generația de 30 – 35 de ani sunt mega pierduți” – Tapasztó Ernő
Ceea ce îmi place foarte mult și să stiți că e un lucru extrem de important, actorii tineri care au venit în teatru, generația nouă este o generație foarte puternică, o generație care nici nu mai cunoaște mirosul tovarășilor, al comunismului, nu au nicio treabă cu comunismul, vorbesc limbi, sunt foarte bine educați, sunt citiți, citesc, lucrează mult, se implică mult.
Observ și în anturajul meu, cei din generația de 30 – 35 de ani sunt mega pierduți, stau acasă, nu știu ce să facă, dar generația nouă, de 20, până în 25 de ani, e o generație nouă, dinamică, puternică. Ați văzut și acum un an, ies la stradă, protestează, au propriile valori. Și societatea pe ei trebuie să clădească. Dar dacă noi spunem ”Nu, lăsăm de râpă totul”, atunci totul se va duce dracului. Dacă toți plecăm, nu mai rămâne nimic.
-Care e rolul teatrului în această societate de care vorbiți, în viața unei comunități, după Tapasztó Ernő?
-Niciodată nu m-am gândit la asta, să știți. Eu nu știu nici rolul meu în viață care este, poate să se bucure copiii mei că exist sau soția mea sau tăticul meu, cât mai trăiește. Ăsta e rolul meu, să se bucure că eu mai exist și să fac ceva lucruri bune.
”A face teatru e munca lui Sisif” – Tapasztó Ernő
-Care credeți că e sensul profesiei dumneavoastră atunci?
-A face teatru e munca lui Sisif. De aceea nu putem să uităm teatrul absurd, nu putem să mai uităm de teatrul ionescian, beketian, pentru că ei și-au dat seama de munca lui Sisif. Și în ”Mitul lui Sisif”, al lui Camus, apare actorul, care e imaginea perfectă a absurdului sau a neființei, fiindcă o dată și o singură dată se întâmplă o chestie. Teatrul absolut poate reflecta viața unui om, care vine – sunt momente, flash-uri – și după aceea dispare. Există, sunt implicat în ea 100% și după aceea, în acel moment, s-a dus de râpă. Dacă eu nu sunt implicat în viața mea 100% atunci cine se implică?
Teatrul e asta. Teatrul trebuie conectat în fiecare moment la el, în sine. Dacă nu îl ții în mână și nu îl conectezi întotdeauna, n-o să aibă viață. O să vină spectacole, publicul se uită și bine, merci. Dacă e să vorbesc totuși de un rol al teatrului, cred că acesta este, de a conecta, nu de a deconecta, că foarte mulți vin la teatru să se deconecteze, nu, dacă îi conectezi, dacă oamenii sunt bine conectați, devin fericiți și au catharsis.
”Ne e frică de dragoste, ne e frică cam de toate lucrurile, nu ne implicăm” – Tapasztó Ernő
Catharsis-ul e un lucru care cred că lipsește din viața noastră și nu ne asumăm de foarte multe ori catharsis-ul că ne e frică. Ne e frică de iubire, ne e frică de dragoste, ne e frică cam de toate lucrurile, nu ne implicăm. Trebuie să mergi până la sfârșit. Ăsta este rolul. Noi suntem în teatru prea cuminți! Teatrul este un joc. Suntem niște copii? Da. Eu mă definesc ca un copil care se joacă în nisip, în parcul copiilor, mă joc în nisip și uite, văd o frunză, și ăsta e un decor, și din orice poate deveni orice. Noi suntem niște copii care încep să se joace. Vă dați seama? E cel mai frumos lucru, ca tu să intri pe scenă și să joci ce vrei tu. Poți să fii oricine. Și chiar și eu, pot să-mi clădesc o altă lume, pot să fiu din nou copil. Dacă noi ne pierdem din noi copilul sau joaca… Da, teatrul are și rolul ăsta, ne a ne ajuta să ne jucăm din nou. Suntem posomorâți, nu ne zâmbim unii altora, ne uităm în fiecare zi numa’ la telefonul mobil.
”Noi ne mințim de dimineață, până seara, spectatori, pe actori, și actori, pe spectatori” – Tapasztó Ernő
În România spectatorii sunt cuminți, criticii de teatru sunt cuminți. Și critica de teatru și oamenii de teatru au un rol foarte important. Multe spectacole sunt mediocre, proaste, dar dacă spectacolul e făcut de un regizor mare sau sunt actori buni, nu mai contează, multe cronici de teatru, dacă citiți, sunt pompoase, frumoase… ”acea frumusețe și splendoare a artei teatrale, a cutare, cutare…”, scriem niște lucruri pompoase, stufoase, care nu sunt reale, sunt false. Noi ne mințim de dimineață, până seara, spectatori, pe actori, și actori, pe spectatori. Facem multe spectacole proaste, care nu propun ceva. Și atunci cronicarul scrie cât de bine a fost și trăim într-o falsitate, într-o lume falsă. Da, eu vreau să distrug această lume falsă, știu că nu pot, dar dacă pentru un moment reușesc, pentru mine e un lucru extraordinar.
-De ce ați ales echipa cu care ați lucrat la ”Țara lui Gufi”, mă refer la colaboratorii din afara Teatrului Municipal ”Bacovia”, light designer-ul coregraful, dramaturgul s.a.md. Ce ne puteți spune despre ei?
-Omul își duce cu el echipa. Lucrăm foarte mult împreună în Arad și îi știu că sunt mega profesioniști. De exemplu coregraful Farkas Tamas, care e din Ungaria, e un mega profesionist, light designer-ul este un mega profesionist, dramaturgul este un om de cultură deosebit și PappJanó e un costumier extraordinar, să vedeți ce costume a făcut, e unul dintre cei mai buni costumieri din Ungaria, este foarte bun. Acum are premieră la Opera din Budapesta. Deci sunt mega profesioniști în care eu pot să am foarte mare încredere, fiindcă ei corectează, că eu lucrez în extreme, și acele extreme sunt balansate ca să rămână în estetic. Eu am chemat de exemplu asistenta de regie a Teatrului nostru, Compania de Teatru Aradi Kamaraszínház, directoarea executivă a companiei noastre, să vină să vadă o repetiție, să vadă greșelile pe care le facem și a stat la repetiții și am vorbit foarte mult. Teatrul e până la urmă ceva colectiv, o echipă, nu eu mă duc în scenă, actorul merge în scenă.
-În această echipă includeți și publicul, în sensul că el este cel care în final completează sensul spectacolului?
-Da, fără public nu există spectacol de teatru, asta e problema, fără public, nu existăm.
-Ce ați putea spune despre procesul realizării spectacolului ”Țara lui Gufi”, dacă ar fi să vorbiți despre surprizele plăcute și despre dificultățile pe care le-ați întâmpinat?
-Eu numai dificultăți văd în momentul ăsta. Vă dați seama că până la premieră mai sunt câteva zile. Eu văd acum ce trebuie corectat, ce nu funcționează, ce nu merge bine, sunt etape în realizarea unui spectacol ca într-o relație de lungă durată, sunt momente când funcționează, merge, și câteodată când nu merge nimic sau credem că nu merge. Iese totul și nu mai merge nimic. Acum e etapa cea mai dificilă în care suntem pe scenă, avem decor, o să avem și lumini, avem costume, avem de toate și nimic nu funcționează (râde, n.m.). Ăsta e sentimentul din preajma unei premiere, și apoi începe să funcționeze totul, sper.
-În două cuvinte, ce este ”Țara lui Gufi”?
-Țara lui Gufi este țara orbilor, în care oamenii, datorită iubirii, încep să vadă. Orbii încep să vadă și cei care au văzut devin orbi.
