“Sa cunosti o femeie”

5
998

Desi aveam incepute citeva carti, zilele trecute am avut pofta sa ma apuc de citit “Sa cunosti o femeie” (Polirom, 2004), de Amos Oz, volum care statea pe noptiera mea de citeva luni. Asa cum uneori ai chef sa maninci “ceva bun”, asa mi-am facut acum placerea unei delicatese literare. La doua zile de la finalizarea romanului, mi-e dor inca de personajele sale, de Yoel si de Netta, pe care mi-ar placea sa-i cunosc in viata reala.

Ma intereseaza diferentele culturale dintre literaturile lumii, temele predilecte ale unor autori traitori in tari diferite, in ce fel un loc, o istorie, o cultura isi pun amprenta asupra autorului, in ce fel influenteaza acestea scriitura. Literatura rusa, de exemplu, cea japoneza sau cea israeliana, ca in cazul de fata, au savori si vibratii diferite. In opera sa literara, Amos Oz dezvolta tema cuplului, accentuind in special frictiunile din intilnirea celor doua personalitati, compromisurile si micile suferinte personale, cauzate de lipsa comunicarii, un cuplu care-si traieste viata, de regula, intr-un tarim israelian aspru, mohorit, melancolic si nesigur. Intr-unul din numeroasele sale interviuri, Amos Oz a afirmat: “Daca imi cereti sa va spun intr-un cuvint despre ce este intreaga mea opera literara, as spune «familii», daca cereti doua cuvinte, as zice «familii nefericite», daca veti vrea mai mult de doua cuvinte, ma tem ca va trebui sa-mi cititi cartile”.

De cartile lui Amos Oz, considerat drept cel mai mare scriitor contemporan israelian, m-am apropiat in 2007 cind autorul lor era nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura, cistigat pina la urma de scriitoarea Dori Lessing. Amos Oz s-a nascut in 1939, la Ierusalim, intr-o familie care numara printre membrii sai savanti si profesori, veniti in Israel din Rusia si Polonia. Poate nu intimplator, personajele principale din cartile sale sunt intelectuali, cu preocupari literare sau stiintifice. Fiica lui Yoel, de exemplu, din “Sa cunosti o femeie”, colectioneaza partituri muzicale si are camera tapetata cu fotografiile poetilor ei favoriti de limba ebraica, iar sotia sa lucra la o teza de masterat despre literatura surorilor Bronte.

Am inceput sa-l degust pe Oz cu “Sotul meu, Michael” (1968), carte cu o puternica amprenta sociala si politica israeliana, dar cucerita definitiv am fost de “Sa cunosti o femeie”(1989), povestea dramatica a unui agent al serviciilor secrete israeliene, Yoel, care se pensioneaza dupa moartea misterioasa a sotiei sale, Ivria, si incearca, retras departe de “lumea dezlantuita”, inconjurat de mama, de soacra si de Netta, fiica suferinda de o forma usoara de epilepsie, sa descifreze enigmele vietii sale conjugale esuate, sa se cunosca, prin prisma amintilor, pe sine insusi. Desi exista un fir epic, subiectul imi pare un pretext pentru maestrie – din acest punct de vedere, capitolele mele preferate sunt XVIII si XXXVI.

Zonele principale din “Sa cunosti o femeie” sunt ocupate de introspectie, de trairile interioare ale personajelor, de analiza milimetrica a vibratiilor sufletesti. Propozitia lui Amos Oz nu se termina odata cu punctul. Israelianul este un rafinat psiholog, dar si un tehnician, un artist al limbajului, care struneste cuvintele, sensul frazei. Citind “Sa cunosti o femeie” ai uneori senzatia unui claustrofob, data de universul inchis in care-si duc viata personajele. Ai sentimentul ca scrie tinind efectiv in miini niste haturi, cu care controleaza totul, la milimetru. Ca sa-l citez pe personajul sau Yoel, lui Oz “nu-i gasesc niciun cusur”, si-l voi cauta in continuare, in “Sa nu pronunti noapte” (1994). Cu Amos Oz mi-ar placea sa am un dialog.

“Cred, Yoel, ca tu n-ai stiut niciodata ce e o femeie. Cred ca nici macar nu intelegi notiunea. (…) voi sau ne faceti pe noi sa jucam rolul unor copilasi sau il jucati voi insiva”.