În perioada 22 – 25 martie 2013 am fost prezentă ca jurnalist şi blogger la cea de-a 33-a ediţie a Salonului de Carte de la Paris, tîrg de carte internaţional la care România a fost, în premieră, ţară invitată de onoare. Acest statut, cîştigat şi datorită numeroaselor traduceri în limba franceză a unor autori români, a oferit ţării noastre o vizibilitate sporită în cadrul evenimentului şi, implicit, o mare şansă de promovare pentru cultura română. Or, după cum ni-i feleşagul, România a păşit la acest mare „bal” de ieşire în înalta societate a culturii europene cu o ciondăneală publică, o polemică între cîţiva intelectuali români şi conducerea actuală a Institutului Cultural Român. Dar despre asta şi despre atmosfera de la Pavilionul României, în postări viitoare, acum o să vă vorbesc despre atmosfera generală a Salonului.
Un ocean literar
Anul acesta au participat la Salon du Livre din Paris 45 de ţări de pe cinci continente: Europa, America de Sud, America de Nord, Africa şi Asia. Toate aveau standuri cu vînzare de carte, program de dezbateri, ateliere sau sesiuni de autografe, momente destinate în principal scriitorilor, editorilor, librarilor, bibliotecarilor, profesorilor, elevilor şi studenţilor sau oricărui alt iubitor de carte. Toate acestea se desfăşurau de dimineaţă pînă seara tîrziu. Era practic imposibil să iei parte la tot, aşa că m-am concentrat pe România, şi în mod particular pe Bacău, deşi am străbătut miile de metri pătraţi ai centrului expoziţional pentru a vedea standurile tuturor ţărilor participante. Salon du Livre din Paris este un ocean literar. E raiul şi iadul iubitorilor de carte, locul unde te poţi întîlni cu autorii preferaţi, cu scriitori celebri din întreaga lume, dar şi locul de unde ai vrea să pleci cu braţele pline de cărţi dar nu poţi. Nu îţi permiţi. Un volum costă în medie 25 de euro.
Puteai găsi cam orice gen de scriitură doreai, literatură de ficţiune şi literatură de specialitate, din domenii diverse, de la istorie, la bucătărie, dar şi audio book-uri sau e-book-uri. Mi-au atras însă în mod deosebit atenţia cărţile de artă destinate copiilor, cu ajutorul cărora cei mici pot învăţa, prin intermediul jocului, ce înseamnă, de exemplu, suprarealismul, sau ce caracteristici are arta lui Picasso. Erau de asemenea prezente cu standuri de carte de artă principalele instituţii muzeale franceze.
O sală de fitness pentru creier
Salon du Livre e un maraton al ideilor, o imensă sală de fitness pentru creier. Oriunde ai fi în cadrul tîrgului de carte, auzi la răstimpuri aplauze, din zonele unde au loc mesele rotunde. Pentru că sistemul e de „open space”, poţi trece uşor de la o dezbatere la alta, dacă ideile unui speaker sau ale altuia nu te ţin pe loc.
Este punctul zero al ideii de carte, privită ca sursă de cunoaştere şi ca produs. Aici nu se face doar cultură, se fac şi bani. Mulţi. Dacă vineri, în prima zi, era aglomerat, sîmbătă şi duminică, de exemplu, n-aveai unde arunca un ac. Se stătea la rînd să păşeşti printre standuri. Asta, în condiţiile în care un bilet pentru o intrare la Salon costa 10 euro iar tichetul nu era valabil pentru o zi întreagă, astfel dacă ieşeai din perimetrul tîrgului şi reveneai în aceeaşi zi trebuia să cumperi un nou bilet de intrare. Iar oamenii nu doar priveau, ci şi cumpărau. În Franţa se cumpără cărţi. Multe. Şi se şi citesc. Oriunde. Era deja o imagine obişnuită să vezi copii, tineri, chiar adulţi stînd pe jos, pe mocheta centrului expoziţional, şi citind sau răsfoind cărţi.
Cafeneaua literară
Tot pe jos stăteau şi să ia o gustare după ore întregi de umblat pe la standurile diferitelor ţări sau edituri. Cele cîteva terase amenajate în cadrul Salonului nu puteau acoperi cererea de clienţi, astfel încît picnicul pe mochetă a fost în fiecare şi o obişnuinţă a tîrgului. Pe seară, unele standuri aprindeau veioze, lămpi, care dădeau spaţiului o atmosferă de cafenea literară foarte atrăgătoare.
În diferite puncte ale Salonului erau amenajate studiouri ale unor radiouri franceze, precum Radio France sau RFI, care transmiteau de la faţa locului, cu public, interviuri cu scriitori prezenţi la tîrg. Un fel de „zile deschise” pentru radiourile franceze care aveau amenjate, pe lîngă studiouri, şi spaţii cu scaune pentru cei care doreau să urmărească dezbaterea pentru mai mult timp.
De la un asemenea eveniment pleci cu regretul că n-ai avut mai mult timp la dispoziţie pentru a asista la mai multe dezbateri, cu regretul că la nivel de cultură, civilizaţie, mentalitate suntem, ca ţară, în mod evident departe de ce poate oferi un oraş ca Parisul, o ţară ca Franţa, dar cu bucuria că, măcar, ai putut fi prezent acolo, că există în lume atîţia oameni pentru care cartea este o prioritate, că ai asistat la un eveniment care vorbeşte despre evoluţie, fie că este vorba o evoluţie tehnologică sau, mai ales, despre evoluţia mentalităţilor. Înţelegi instantaneu ce este important în viaţă şi care sînt nimicurile la care trebuie să renunţi. Salon du Livre Paris poate fi cred rezumat într-o idee pe care am reţinut-o de pe un panou de promovare expus de una dintre editurile prezente la tîrg: „Le monde change mais il tiendra toujours dans un «J’ai lu»”.
