Şansa Bacăului: turismul rural

0
733

Stau şi mă hîiesc privind în sus la Notre Dame, la fiecare centimetru de broderie în piatră. Şi apoi la miile de oameni din jurul meu, veniţi de peste tot din lume, să trăiască, ca şi mine, pentru cîteva momente, în acest prezent continuu al celebrei catedrale din Paris. Anul ăsta împlineşte 850 de ani vechime. Bacăul, ca oraş, a făcut în 2009 abia 600… Mă gîndesc la tot ce am văzut în Paris de cînd am venit şi apoi la iluzia mea şi a altora că am putea să transformăm Bacăul într-o atracţie turistică. Dar cum? Că noi mai avem încă puchini la ochi în materie de turism cultural. Ce să le arătăm noi străinilor cînd nici nu înţelegem semnificaţia cuvîntului “patrimoniu” şi cînd tot ce pare să conteze este clipa prezentă, binele prezent?

Aşa că, pentru o vreme, cel puţin, pînă îmi recapăt optimismul sau pînă îmi mai osteneşte luciditatea, cînd o să mai fiu întrebată “Îmi vin nişte străini în vizită, unde să-i duc în Bacău, ce să le arăt?”, o să spun fără glumă: “Du-i la ţară, îndoapă-i bine cu mîncăruri bio, tradiţionale, dă-le ţuică de prună să cadă laţi, iar pe ăia de mai rezistă în picioare bagă-i la sîrbă moldovenească să le sară inima din piept. Iar a doua zi, dacă se mai trezeşte vreunul, du-l de-i arată bordeie, porţi sculptate, şuri, fîntîni, vite, găini”. Cam asta pare a fi singura soluţie pe care o ai acum ca băcăuan dacă vrei să creezi o impresie puternică asupra unui străin venit în vizită. În rest n-ai nicio şansă să treci altcumva decît banal la capitolul turism. Şi nu începeţi cu ruine, poeţi şi pictori, că n-a auzit nici dracu’ de noi. Sau mă înşel?