Care sa fie povestea acestui barbat? De ce sta intins, pe jos, in Trafalgar Square, Londra, intr-o zi insorita de vara? De unde vine? Unde se duce? La ce se gindeste in timp ce tigara pe jumatate fumata i se stinge intre degete? Spre ce privesc ochii sai albastri? E un boschetar? E un visator? E un actor? Scrie povestea acestui om si vei deveni povestea mea. Cel mai interesant story pe tema acestei fotografii va fi publicat pe farafiltru.net iar autorul sau va deveni subiect de portret sau interviu.
Aceasta este prima provocare din seria „Stories of life” prin care farafiltru.net isi propune sa puna in lumina miracolul vietii. Fiecare dintre noi, indiferent de virsta, sex, nationalitate, pregatire profesionala, este o poveste care merita spusa.
Daca vrei sa pornim impreuna in aceasta calatorie miraculoasa printre imagini, cuvinte, oameni si vieti trimite-mi story-ul tau (inspirat de fotografia postata), pina pe 10 octombrie 2011, folosind pagina de contact de pe farafiltru.net sau posteaza-l ca un comentariu la acest articol. Astept sa te cunosc.
foarte mumoasa noua fatza a blogului…atata pricep si io ca la cultura ioc…da’ incerc in bucatarie..ai gasit faina de hrisca?:D
Noua „fata” a blogului e in cea mai mare parte meritul lui Contrasens.com. Eu doar i-am spus cum vreau sa arate. Sa stii ca acest comentariu nu te „califica” pentru story…Cit despre faina de hrisca, ti-am zis ca e tema pentru tine. Nu te mai fofila… 😉 Succes cu noul site!
Ce idee misto! Daca m-as pricepe la scris, m-as baga si eu. 😀
@ Cata, nu trebuie sa „te pricepi” la scris, ci doar sa-ti lasi libera imaginatia…
Nu se duce nicaieri si, mai ales, nu vine de nicaieri. Este intruchiparea omului care isi permite luxul ratarii, in epoca performantelor, capriciul odihnei, in epoca vitezei, miracolul reveriei, in secolul consumului.
Nu noi suntem cei care il privim pe el, ci invers. Atemportal, sustras obligatiilor sociale, boem si intelept, ne priveste cum ne perindam prin fata lui, ca niste roboti urbani echipati cu cele mai performante aparate de „pixelat” universul. Pare sa stie un secret important: lucrurile cu adevarat frumoase si nepieritoare sunt cele care nu pot fi fotografiate. Pare sa aiba multe amintiri. Oamenii il amuza. Are simtul umorului si e indeajuns de ludic incat sa se imbrace, ziua in amiaza mare, cu ceva ce a aduce a pijama de dama.
Nu se grabeste: ne priveste si ne intelege pe toti, pentru ca suntem asemeni lui, niste straini, niste necunoscuti cu care impartaseste aceeasi umanitate sfasietoare. Cel mai mult isi doreste sa fie abordat. Intrebat cine este si nu ce este, ce isi doreste si nu ce isi propune, cum se simte si nu ce face.
Se lasa fotografiat cu nonsalanta. Stie ca va ajunge, astfel, in toate colturile lumii: de la Londra la Bacau, apoi poate la Paris si chiar in Havana. Se lasa, pur si simplu, privit si „consumat” ca personaj.
Nu mai incearca demult sa para altceva decat este. Nici sa traiasca, prin imitatie, vietile altora. Noi, cei care ne zbatem sa fim „ceva”, sa facem „ceva”, sa spunem „ceva” care sa conteze, il admiram cu invidie. Pare sa fie, pur si simplu, un om cu adevarat liber. Pentru ca nu se duce nicaieri si nu vine de nicaieri. Aventura vietii lui nu e cea de a calatori cu avionul, ci de a sta pe loc, neclintit din mijlocul propriei povesti.
P.S. Imi place foarte mult blogul tau. Nu doresc sa particip neaparat la concursul initiat de tine (o idee originala!), ci doar sa iti arat, in masura in care ai nevoie de asta, ca toate lucrurile frumoase pe care le facem, din pasiune dar si cu mult efort, starnesc in ceilalti dorinta de a se exprima, la randul lor, si de a-si impartasi gandurile.
Dana, m-ai impresionat. Cit rafinament are lumea, privita prin ochii tai! Ai scris o poveste extraordinar de frumoasa, nu doar despre acest barbat, ci si despre tine insati. Ma bucur inca o data ca te-am cunoscut.
Buna Laura. Sigur este facuta poza in TQ? Pentru ca in acea piatza nu este iarba?
Buna, Valentin. Da, foarte sigur. 🙂 Barbatul din fotografie este pozat in dreapta National Gallery, unde exista o zona mica de spatiu verde. Pe pagina mea de FB gasesti in albumul „Povesti din Londra” o alta fotografie cu un cadru mai larg.
Nu se duce nicaieri si, mai ales, nu vine de nicaieri. Este intruchiparea omului care isi permite luxul ratarii, in epoca performantelor, capriciul odihnei, in epoca vitezei, miracolul reveriei, in secolul consumului.
Nu noi suntem cei care il privim pe el, ci invers. Atemportal, sustras obligatiilor sociale, boem si intelept, ne priveste cum ne perindam prin fata lui, ca niste roboti urbani echipati cu cele mai performante aparate de “pixelat” universul. Pare sa stie un secret important: lucrurile cu adevarat frumoase si nepieritoare sunt cele care nu pot fi fotografiate. Pare sa aiba multe amintiri. Oamenii il amuza. Are simtul umorului si e indeajuns de ludic incat sa se imbrace, ziua in amiaza mare, cu ceva ce a aduce a pijama de dama.
Nu se grabeste: ne priveste si ne intelege pe toti, pentru ca suntem asemeni lui, niste straini, niste necunoscuti cu care impartaseste aceeasi umanitate sfasietoare. Cel mai mult isi doreste sa fie abordat. Intrebat cine este si nu ce este, ce isi doreste si nu ce isi propune, cum se simte si nu ce face.
Se lasa fotografiat cu nonsalanta. Stie ca va ajunge, astfel, in toate colturile lumii: de la Londra la Bacau, apoi poate la Paris si chiar in Havana. Se lasa, pur si simplu, privit si “consumat” ca personaj.
Nu mai incearca demult sa para altceva decat este. Nici sa traiasca, prin imitatie, vietile altora. Noi, cei care ne zbatem sa fim “ceva”, sa facem “ceva”, sa spunem “ceva” care sa conteze, il admiram cu invidie. Pare sa fie, pur si simplu, un om cu adevarat liber. Pentru ca nu se duce nicaieri si nu vine de nicaieri. Aventura vietii lui nu e cea de a calatori cu avionul, ci de a sta pe loc, neclintit din mijlocul propriei povesti.
+1