Sfintul Eminescu?

O informatie din presa nationala de astazi mi-a stirnit risul. Am crezut ca e o gluma cind am citit ca Liga Scriitorilor din România, Filiala Cluj – Napoca, a propus Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe, Daniel, canonizarea lui Mihai Eminescu. „Nu mi-am revenit bine dupa Stefan cel Mare” a fost reactia prompta a unui coleg de redactie.

Mi-a trecut rapid surprinderea in fata unei astfel de propuneri in aparenta aberanta, la gindul ca românii au aceasta meteahna de a crede si a nu cerceta, si de a-si face chipuri cioplite la care sa se inchine. De la idolatrizarea oarba a lui Eminescu prin serbarile de 15 ianuarie si 15 iunie, pina la transformarea lui in icoana nici nu e drum lung. Citi il citesc din cei care il numesc „poet national” sau „poet nepereche”, doar pentru ca asa au senzatia ca exprima succint si erudit o suma de informatii pe care de fapt nu le au despre acest autor?

Cui foloseste transformarea lui Eminescu in sfint? Il vor pune in manualul de religie? Va fi mai citit sau mai inteles? Vor inceta vocile care incearca sa-l denigreze? Nu i-a facut scoala destul rau, transformindu-l intr-un soi de Dumnezeu al literaturii române de care fug toti elevii? Este justificata aceasta propunere a scriitorilor clujeni? Nu incalca ea chiar prima porunca din decalog: „Sa nu ai alti dumnezei afară de Mine”?

Iata care sint argumentele pro canonizare oferite in scrisoarea catre Patraiarhie, semnata de Al. Florin Tene, presedinte al Ligii Scriitorilor din România. Evident ca o scrisoare in care se mentioneaza numele lui Eminescu nu putea sa nu contina cuvintele scrise cu majuscule. „Poetul National„.

– „este cea mai importanta voce poetica din literatura româna”

– „din cele 46 de volume cu aproximativ 14000 de file, aflate la Academia Română, răzbate spiritul naţional-ortodox”

– „se trage dintr-o famile ortodoxă, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu era ortodoxă. Familia pe linie paternă cobora din Transilvania de unde emigrase din cauza persecuţiilor religioase„.

– „între anii 1858-1860, Mihai Eminescu urmează şcoala primară Naţional Hauptschule (Şcoala Primară Ortodoxă Orientală) , din Cernăuţi”.

– „în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice şi studii filosofice, Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzută la naşterea sa. Fiind vorba de un Hristos blând şi iubitor, luminat la chip de o lumină de candelă. În scrisul său filigranat are trimiteri biblice, pe care nimeni nu a ştiut să le pătrundă cu adevărat: “ce e cugetarea sacră?/carte tristă şi închisă/ce mai mult incifrează/ cel ce vrea a descifra, iar ”Făt Frumos din lacrimă “ este gândit ca o prefigurare a lui Iisus, scris ca o pagină de Scriptură. Folcloristul Tudor Pamfile subliniază că sub aceaşi chemare este scris şi “Luceafărul “(“Vas nestricat al Maicii Domnului“). În ”Sărmanul Dionis“ descoperim căutarea înfrigurată a lui Dumnezeu şi a Mântuirii, prin sacrificiu şi iubire”.

-„Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă, cum ar fi:”Să vie păstorii“, ”Rugăciune”, ”Rugăciune 1“,”Rugăciune 2“,”Rugăciune 3”,”Maica Domnului”,”Rugăciune”, (Opere,vol V)”.

-„în întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, că viaţa întreagă şi-a conscrat-o Adevărului şi Dreptăţii, că Poetul Naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sinul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română”.

Nu sint un detractor al lui Eminescu dar astfel de initiative m-ar putea transforma intr-unul.

Va ofer citeva opinii bacauane avizate despre initiativa clujeana. Liga Scriitorilor din România are peste 300 de membri. Preşedintele filialei de la Cluj este Iulian Patca.

Ghiorghi Iorga, profesor de limba si literatura româna al Colegiului national „Ferdinand I” Bacau:

„E o idee exceptionala. Eminescu era deja perceput ca un sfânt. Niciodata spiritul unei natiuni nu s-a confundat mai bine cu o persoana, ca in cazul lui Eminescu.

In opera sa nu este vorba de crestinism, are doar citeva poezii cu filon popular. Dar canonizarea nu are in vedere partea religioasa a operei, ci modul de a fi a unui sfânt, in acest caz sacrificarea pentru spiritul românesc. Din punct de vedere spiritual, activitatea sa scriitoriceasca echivaleaza cu activitatea unui sfint.

Aceasta propunere este un semn de compensare a faptului ca Eminescu nu mai este de fapt citit. Canonizarea sa ar fi finalul unui exercitiu de admiratie care s-a consumat in foarte multi ani, fara ca opera sa fie citita cu adevarat. Situatia ar putea fi foarte bine ilustrata de „Elegia a doua, Getica” catre Vasile Pârvan, in care Nichita Stanescu spune „(…) nu te tăia la mînă sau la picior/ (…)/ De îndată vor pune în rană un zeu/ ca pestetot, ca pretutindeni/vor aşeza acolo un zeu/ca să ne-nchinăm lui”. Este o tendinta a poporului român de a mitiza mereu, acesta este si procesul care sta la baza dictaturii.

Partea rea in cazul canonizarii lui Eminescu ar fi ca e un fel de a ne desparti de el, in ultima faza a acestui exercitiu de admiratie. Partea buna ar fi ca s-ar incheia un proces in care spiritul lui Eminescu se confunda cu spiritul românesc”.

Criticul si istoricul literar Alexandru Dobrescu, cercetator al operei eminesciene, autor a mai multe volume „Detractorii lui Eminescu”:

„Nu stiu cine este aceasta Liga, nu stiu ce organizatie literara, paramilitara o fi, nu stiu daca e vorba de Uniunea Scriitorilor. Oricine are dreptul la opinie. Daca vor trai ei mai bine fiindca Eminescu e canonizat poate trebuie canonizat. O sa raspund, de fapt, cu o intrebare. Canonizarea lui Stefan cel Mare a fost justificata? Nu de sfinti ducem lipsa. Ne va fi mai aproape daca il facem sfint? Nimic din opera sa nu justifica un astfel de gest. Dar nu poti sa stii cum judeca Patriarhia Româna. S-ar putea ca tocmai sa aiba un loc vacant de sfânt”.

Stefan Munteanu, eminescolog, profesor al Universitatii „George Bacovia”, Bacau:

„Am aflat cu surprindere despre această iniţiativă şi nu mă grăbesc, deocamdată, să dezvolt prea multe judecăţi de valoare. Dar nici nu-mi pot stăvili o minimă reacţie scriitoricească, în semn de respect pentru creaţia spirituală autentică şi de refuz a derapajelor societăţii noastre actuale. Vreau să spun că cei care au avansat o asemenea propunere nu cunosc nici esenţa creaţiei eminesciene, nici esenţa doctrinară a religiei creştine. De aceea, gestul lor nu trebuie să ne panicheze, dar nici nu trebuie acceptat fără discernământ.

În ce mă priveşte, tot căutând, în timp, am înţeles un adevăr fundamental, acela că Eminescu, exponentul profunzimilor spiritualităţii româneşti, a luptat, toată viaţa, să-şi apropie Absolutul. Pentru aceasta a urcat pe culmile spiritului universal, respectiv filosofia veche indiană, filosofia clasică greacă şi filosofia clasică germană. Toate aceste trei momente ale devenirii cugetului planetar constituie paradigme poetico-filosofice ale zborului către Absolut. Eminescu s-a raportat la toate, ca la nişte oglinzi, pentru a-şi reliefa propria sa paradigmă genială. Absolutul lui Eminescu este produsul minţii geniului, care transcende orice religie ori confesiune religioasă. Eminescu nu se opreşte nici la Absolutul creştinismului, nici la Absolutul budismului, a brahmanismului, ori a oricărei alte religii. Întreaga sa operă justifică această susţinere. Iar simplul fapt că poetul a fost creştinat prin botez nu constituie un argument serios pentru a-i limita orizontul creaţiei

Altfel spus, mirarea lui Eminescu este dominanta felului românesc de filosofare în faţa Absolutului. Acesta este marele adevăr care trebuie să ne mire. Apoi, vom continua să ne căutăm în tihnă, convinşi că nu vom descoperi Neantul. De aceea, creaţia lui Eminescu trebuie lăsată vie, liberă, să zboare cu aripile larg desfăcute, aşa cum a fost zămislită. În consecinţă, cred că prin canonizare nu-i putem face un rău lui Eminescu, dar nu ne facem nici nouă un bine. Mai mult, există pericolul să păcătuim şi prin prostie, chiar dacă cerem bunăvoinţa lui Dumnezeu”.

In 1992, Biserica Ortodoxa Româna l-a canonizat pe Ştefan cel Mare. Il vom vedea in curind pe Mihai Eminescu in Calendarul Ortodox Român?