Artistul bacauan Silvia Tiperciuc (foto1) a deschis vineri la Galeriile „Alfa” din Bacau a doua sa expozitie personala din acest an. Dupa ce in luna mai propunea la Galeria Noua o serie de lucrari centrate pe peisaj, acum artista foloseste mijloace de expresie complet schimbate. Lucrarile sale in acryl si tempera l-au facut pe criticul de arta iesean Valentin Ciuca sa aminteasca de tablourile pictorului olandez Piet Mondrian, de o complexitate ascunsa intr-o aparenta simplicitate. Tot pe acestea s-a concentrat aprecierea criticului iesean, in detrimentul colajelor prezente in expozitie.
Nu m-as mira ca Silvia Tiperciuc sa fie printre nominalizatii de anul acesta la Premiul Anualei 2009 a artistilor plastici bacauani.
Criticul de arta Valentin Ciuca:
„Sint absolut incintat sa vad atit de multa lume la vernisajul acestei expozitii, in conditiile in care sunetul cotidian al vietii este absolut asurzitor. (…) Dar si tacerile sint polifonice ca si unele dintre lucrarile Silviei Tiperciuc. Desigur ca ne atrag lucrarile mari, dar cele mici contin esenta, acolo e concentrare nu e diluare. Exista in aceste lucrari o vitalitate, semn ca acei care vorbesc mai greu traiesc pe dinlauntru mult mai mult. Silvia face un lucru extraordinar, expozitia mi se pare ca o primavara. In colectia mea de artisti, care nu e deloc rea, Silvia Tiperciuc straluceste”.
Valentin Ciuca va reveni in Bacau joi, 12 noiembrie, cind va lansa un album de arta dedicat pictorilor din Moldova.
Vernisajul a atras participarea a numerosi artisti, oameni de cultura, oameni de afaceri, jurnalisti.
FOTO 1: Liviu MAFTEI (Ziarul de Bacau, Mediafax)
Silvia Tiperciuc s-a nascut in Roman (judetul Neamt).
Studii:
1987 – 1993 – Academia de Arte „George Enescu”, Iasi; sectia pictura; clasa profesorului Adrian Podoleanu
1994 – 1998 – Postuniversitar Bucuresti, restaurare pictura; coordonator: Ioan D. PopaDin 1994, este muzeograf restaurator al Muzeului de Arta din Bacau.
Din 2003, este expert restaurator.
Este membra a Uniunii Artistilor Plastici din România – Filiala Bacau din 1993.