Stefan Iordache nu mai este o minune la indemina

10
1183

Nu stiu de ce nu ne ajunge o singura lectie sa invatam ca nu, nu “avem tot timpul” din lume si ca pentru anumite cuvinte sau intilniri se face la un moment dat prea tirziu. Vestea mortii lui Stefan Iordache m-a intristat neasteptat de mult. Poate pentru ca mi se parea ca iubeste viata cu voluptate sau poate pentru ca s-a facut brusc atit de frig fara vocea lui calda sau poate pentru ca mai aveam ceva de vorbit.

In 2006, Stefan Iordache a facut parte din juriul primei editii a Galei Star si l-am urmarit cu privirea aproape o saptamina, in tacere. Era o ocazie buna sa-i cer un interviu dar privindu-l nu reuseam sa gasesc primul cuvint. Mi se parea suficient sa-l privesc si sa las pe altii sa-i repete intrebari pe care le mai auzise, despre momentul cind si-a dat seama ca vrea sa fie actor, despre personajul preferat, despre tinerii artisti de azi, despre ce rol au avut femeile in viata lui sau alte asemenea lucruri pe care le cauta ziaristii.

Mi se parea ca in el erau adunate toate cuvintele si toate starile. Imi parea un suflet rotund, fara colturi, nu gaseam de unde sa-l apuc. Avea atita tandrete in felul in care-si purta barba alba, in felul in care saruta lucrurile si oamenii cu privirea. Ce as fi putut sa-i spun sa nu-i para cunoscut, prea cunoscut?

Si atunci intersectindu-ne in holul mare al Teatrului “Bacovia”, la recitalurile din fiecare seara sau la Cafe du Theatre, intre spectacole, fiind fiecare cu un alt partener de discutie, ii zimbeam neclar si ma asteptam sa inteleaga ca il pastram ca pe o minune la indemina, ca in urmatoarea mea clipa de indoiala aveam sa zimbesc stiind ca imi este la indemina si ca pot sa ma opresc din orice cadere, inventind primul cuvint cu Stefan Iordache.

Astazi este prea tirziu sa ne spuna el si numai privindu-i filmele, ascultindu-l cintind, mai putem afla ce a vrut sa ne transmita traind.

Ultimul interviu acordat de Stefan Iordache

Stefan Iordache: “Magazinul meu de vise”

Petrini, in “Cel mai iubit dintre paminteni” (1993)