Toate-s cam de pe cind…e Dan Petrusca

Parca mai ieri, desi tocmai in 2005, Dan Petrusca, profesor de limba si literatura româna la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” din Bacau, lansa, la 51 de ani, primul sau volum de versuri: „Poezia imi statea pe genunchi” (Editura Universitas XXI, Iasi).

In aceasta seara, in cadrul primei zile a Expozitiei nationale de carte Humanitas din Bacau, profesorul Dan Petrusca si-a lansat al doilea volum de poezie, „Toate-s cam de pe cind”, aparut in 2008 la aceeasi editura ieseana. La fel ca precedentul, volumul lansat azi este ilustrat cu grafica semnata de artistul plastic Mihai Chiuaru.

Pacatul este ca intr-o comunitate literara mica precum Bacaul acest tip de eveniment are aproape invariabil un aer incestuos. Cu putine exceptii, pe care le respect (ex: Constantin Calin), toata lumea iubeste pe toata lumea, adica fiecare lauda pe fiecare, intr-o hora a lansarilor in care autorii ajung sa fie, fiecare pe rind, „cei mai geniali”. Or unii poate chiar sint, dar cum sa-i mai distingi dintre cei multi?

Daca Dan Petrusca face parte dintre cei putini sau dintre cei multi, „om muri si om vedea”, vorba unui coleg, deocamdata avem putine date sa ne pronuntam. Avem adica un grup de prieteni care l-au elogiat, un grup de elevi care au venit la lansare, un grup de poeti bacauani care i-au fost alaturi si ei la eveniment si avem cartea. Pe care am cumparat-o si eu, cu 20 de lei, ca sa vad minunea.

Poezie nu prea mai gust de citiva ani, mi se pare ca traim timpuri de proza. Totusi, rasfoind cartea, mi-au atras atentia, de exemplu, poeziile „Atit de mic eram” sau „Ziua cind am vazut-o„, din care citez citeva versuri ca sa va provoc sa aflati, daca nu stiti pe pielea voastra, cine este Ea.

„Atit de mic eram atit
de prost si firav pina-n git
satul de viata si mimam
iubirea moartea pina m-am
rastalmacit pe limba mea
si-a aparut pe lume ea (…)”
(„Atit de mic eram”)

„Ziua cind am vazut-o prima data nu se stie
(…)
desigur am inceput sa uit intimplarea
ea plecase o vezi
albisem oarecum aveam ochelari ma
dadeam cu pomezi
(…)
iar acum imi zboara mereu prin perdea
sau invirte cu solzii din coada prin oglinda
neagra din cafeaua mea
(…)”
(„Ziua cind am vazut-o”)

Dan Petrusca:
„Cartea aceasta este o carte cu prieteni, sint bucuros ca am adunat la un loc prieteni de-ai mei, adica prefatatorul aici prezent, Constantin Dram – vreau sa va spun ca in subsidiar i-am rugat pe toti, daca s-ar putea, sa ma si critice, adica le-am spus ca tin musai sa ma laude, desi ipostaza in care ne aflam este mai degraba de acest fel – postfatatorul este, parafrazez «baiat de baiat», «prieten de prieten», adica redactorul sef al «Convorbirilor literare» din Iasi, Cassian Maria Spiridon, cel care face desenele este, zic eu, marele pictor Mihai Chiuaru, si exista citeva texte din cronicile de la primul volum, si nu pot sa nu-i amintesc pe cei care au venit in intimpinarea mea, prieteni ai mei, in majoritatea lor, de citiva ani sau de zeci de ani, adica sponsorii acestei carti. (…) Textele de aici inseamna prietenii mei dimprejur si cei care sint de fata acum si carora le multumesc”.

Criticul literar Constantin Dram, directorul Editurii „UniversitasXXI”:
„Acest volum demonstreaza priceperea intr-un sens aproape arghezian a lui Dan Petrusca. si de aceea eu nu doar ca editor, ci in primul rind ca unul dintre primii cititori ai acestei carti am descoperit ceva extrem de tulburator. (…) Dan Petrusca scrie despre ceva care nu se citeste la prima vedere, scrie despre un anumit sentiment, o anumita angoasa, o anumita doamna care este abia sugerata, doamna aceea o numea foarte frumos si Arghezi si o si blestema. Doamna aceea bintuie imaginarul tuturor. Poetul de fata nu se teme de ea dar o simte si poeziile respective, chiar daca sint scrise in coid levantin, chiar daca sint scrise in cod argotic, chiar daca sint pur si simplu poeme de dragoste sau sint unele dintre ele usor experimentale, daca unele ne trimit in varianta intertextuala spre poeti mari, inclusiv spre George Bacovia, dincolo de toate acestea veti gasi in cartea lui Dan Petrusca, acel sentiment, acel fior metafizic care face adevarata poezie si demonstreaza ca intilnim un poet, indraznesc sa spun cu deplina cunostinta de cauza ca avem relativ putini poeti in tara – Dan Petrusca se inacdreaza in acea listuta micuta”.

Poetul Sergiu Adam:
„In cei 42 de ani cit am fost redactor la Revista «Ateneu» am debutat aproape 500 de tineri, majoritatea erau elevi si studenti. (…) Din acestia n-au confirmat decit zece la suta. (…) Dintre cei pe care i-am debutat in perioada amintita, unii au ajuns nume importante in literatura contemporna, cum este de exemplu Eugen Uricaru, Petru Cimpoesu si vin foarte repede din urma Dan Bogdan Hanu, Ioan Tudor Iovian, Dan Petrusca si altii. Pe Dan l-am debutat cind avea proximativ 15 ani. Venea din cind in cind la redactie, stateam de vorba si incercam sa-l sfatuiesc sa nu se grabeasca, sa citeasca mai mult decit scrie (…) era un baiat foarte rezervat, din cind in cind mai izbucnea dar in general era un baiat de mare perspectiva. Si ma bucur foarte mult ca este apreciat, ca nu s-a grabit – deci sfatul meu sa nu se grabeasca a ajuns unde trebuie – ca poezia lui este autentica, o poezie de suflet, nu o poezie de cuvinte insirate aiurea si ma bucur sufleteste foarte mult ca unul dintre copiii pe care i-am debutat confirma, ca va deveni foarte curind unul din numele importante in poezia româna contemporana”.

Traducatorul Ghiorghi Iorga:
„(…) Acest volum are citeva texte ce ar putea inchega in viitor o alta retorica, o alta tematica si de ce nu o paradigma noua ce ar putea clarifica destinul lui Petrusca in ipostaza privilegiata de poet important: «Monolog convorbiri interviuri», «Cintec», «Un razboi nu conteaza Tot astfel», «Nu stiu ce sa spun», un text admirabil nesemanind cu nimic din ce a scris Dan Petrusca, «Am participat la geneza», care este o veritabila arta poetica(…)”.

Criticul literar Adrian Jicu:
„Inca de la primul volum dar si in legura cu acesta de azi numele lui Dan Petrusca a fost asociat, pentru anumite secvente, pentru anumite imagini, pentru stil, fie cu Anton Pann, fie cu Mateiu Caragiale, s-au facut trimiteri uneori la Ion Barbu. Altii au vorbit despre similitudini cu Blaga sau cu Nichita Stanescu. S-a tot vorbit despre erotismul din poeziile lui Dan Petrusca. Citind si acest al doilea volum incep sa cred din ce in ce mai mult ca Dan Petrusca nu este un ludic asa cum lasa sa para, ca nu se joaca decit intr-un mod foarte serios, cum de altfel si arata poezia care da titlul volumului de fata, care spune ca ne jucam in oglinzi. Acest joc este un joc dublu, autorul ne iluzioneaza si in acelasi timp se iluzioneaza iar iubirea pe care o tot cinta in moduri dintre cele mai diferite, sprintare, cu tenta ludica, este de fapt forma sa de a se apara impotriva trecerii timpului. Imi place sa vad in aceste poezii incercarea individului de a-si construi aceasta iluzie. In sensul acesta Dan Petrusca este un fel de Don Quijote la fel de nobil ca personajul de odinioara iar idealul sau este iluzia ca ar putea sa se salveze prin iubire”.