Un eseu in lemn, despre om, semnat de sculptorul Aurel Vlad

0
887

Cine n-a auzit, macar, de impresionantul grup statuar “Cortegiul sacrificatilor”, din curtea interioara a Memorialului de la Sighet? Autorul acestei suferinte eternizata-n bronz, sculptorul galatean Aurel Vlad (foto1), a deschis la finele saptaminii trecute in Bacau, in Galeria de Arta Contemporana “George Apostu”, expozitia personala “Personajul din atelier – 21 de ani de sculptura”, un eseu sculptat in lemn, despre conditia umana, un elogiu adus omului si un omagiu in memoria artistului George Apostu.

Dupa ce s-a metamorfozat rind pe rind, in ultimele saptamini, in scena de dans, sala de concerte, podium de decernare a diplomei si medaliei aniversare a Centrului de Cultura “George Apostu”, Galeria de Arta Contemporana a institutiei a redevenit, in incheierea Simpozionului National de Estetica, editia a XVI-a, spatiu expozitional, tarim artistic in care sculptorul Aurel Vlad si-a eliberat oamenii, paradoxurile sale de lemn, bestii si esente divine, o expozitie pe care criticul de arta Pavel Susara a interpretat-o, la un anumit nivel, ca polemica a artistului galatean cu Brincusi si cu Michelangelo, ca dictionar de gesturi si tema de meditatie la dubla noastra natura, umana si animala.

Aurel Vlad nu este singur in aceasta incercare, e vorba de o generatie, de o atitudine, de un proiect de gindire si de frison existential. Dupa abstractionismul anilor ’60, a venit o generatie, cam prin anii ’80, care a adus in discutie prezenta umanului in arta. Si nici macar ei nu erau singuri in acest demers si in acest tip de cautare, pentru ca o viata Corneliu Baba a incercat sa determine locul omului in lume, sa vada ce se intimpla cu el, unde ajunge, intrebari care erau cumva prezente in arta lui. Daca incercam sa vedem cum a fost reprezentat omul in arte in anumite momente, o sa vedem ca in momentele de impas omul a fost reprezentat dramatic, chinuit, diform; in momentele de seninatate si in momentele de contemplatie el a fost reprezentat solar, deplin, suficient siesi, aproape arogant. Generatia ’80 institutie un fel de neofiguratism, de raportare la figura umana, la figurativ in general, dintr-o alta perspectiva, nu dintr-una contemplativa, ci dintr-una analitica si denuntatoare, daca pot sa-i spun asa.

El are in aceasta expozitie si ceva polemic, implicit, polemic si prin raportare la Brincusi, polemic si prin raportare la Michelangelo, chiar daca lucrurile astea nu sint explicite ele exista latent in ceea ce ofera Aurel Vlad. Polemica la Brincusi este legata de sensul pe care il are acest tip de pesonaje in opera lui Brincusi si in aceea a lui Aurel Vlad. Personajele lui Brincusi, cele arhaice, acelea din perioada lui idolatra cu “Cumintenia pamintului” sint personaje definite de ele insele, sint practic structuri inchise, ele nu trimit in afara propriei lor substante, a propriului spirit inchis in substanta in care sint reprezentate, si ele nu incearca sa se desprinda de datale materiei din care sint facute, de datele pamintului. La Aurel Vlad lucrurile sint expansive. Ele au acea monumentalitate primitiva dar monumentalitatea lor nu este imploziva ca la Brincusi, este o monumentalitate exploziva. Ele nu au rezolutie in sine, ca la Brincusi, ele sint simple vehicole pentru lucrul fundamental care se gaseste in aceasta secventa a operei lui Aurel Vlad si anume pentru gest.

Tot ce face Aurel Vlad este o demonstratie, este un inventar, este un dictionar de gesturi pe care el le interpreteaza, le pune in conexiune cu ceea ce stim noi despre gesticulatie dar si cu ceea ce putem descoperi prin sensurile pe care le descopera personajele expuse. El a si scris o carte despre gesturi in sculptura si preocuparea lui pentru acest tip de comunicare este fundamentala cel putin in acest moment al evolutiei si al relatiei lui cu limbajul si cu forma.

Asocierea cu animalul este si ea una dintre cele mai mai complicate teme de meditatie pe care Aurel Vlad poate sa le ofere. Pe de o parte poate fi si o aluzie la natura noastra animala, la faptul ca noi sintem simultan un amestec de bestialitate si de spirit, de animalitate si de incercare de a depasi limitele acestei damnari, dar pe de alta parte este si o incercare de a sugera disperarea si proximitatea mortii care nu are legatura cu natura noastra conventionala, cu natura noastra circumstantiala ci are legatura profunda cu rostul nostru si cu existenta noastra in lume. Ciinele poate fi si bestia din noi, poate fi si animalul securizant, poate fi si salvatorul sufletelor, dincolo de analiza morala luata in sine.

Ceea ce diferentiaza iarasi in mod radical ceea ce face Aurel Vlad de figurativismul general si de antropomorfismul general este aducerea in mitologie a personajului uman. Aici nu avem de-a face cu portret, indiferent cit de bine ar fi fost facut, cit de splendida ar fi decuparea formei in structura lemnului, aici avem de-a face cu arhetipuri, cu un fel de forme preistorice care ar putea foarte bine imita oricare dintre culturile neolitice si poate chiar paleolitice, aici e vorba de starea pura a structurii antropomorfe, a omului singur, fara identitate. Este individul si specia, este singuratatea si masa toate cuprinse in acelasi tip de reprezentare, in acelasi tip de semne”, a interpretat criticul de arta Pavel Susara propunerea artistica a lui Aurel Vlad.

Ruxandra Demetrescu, critic de arta si rector al Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, a apreciat ca la aniversarea a 20 de ani de la infiintarea Centrului de Cultura si ARte “George Apostu” nu se putea face o alegere mai potrivita pentru a marca acest eveniment decit o expozitie semnata de Aurel Vlad, reprezentativa pentru ceea ce inseamna sculptura contemporana.

“Este o sansa pe care autorul o da inteligentei noastre deseori molateca, de a vedea ca omul, care pina la urma comunica direct cu astrele, se poate prabusi in el insusi si omul de azi este cel care probabil ca uneori uita de nobila sa proprie conditie. Ni se da aceasta sansa de a regindi lumea in raport cu, sa zic asa, niste propuneri ale unui om, care imagineaza Universul, se uita cu adevarat si are taria sa ii mai spuna si pe nume”, a spus criticul de arta Valentin Ciuca (foto 4), la vernisaj.

Si oricit de patetic ar putea sa sune pentru unii, editia 2011 a Simpozionului National de Estetica, organizat de Centrul “George Apostu” din Bacau, s-a incheiat cu imaginea lacrimilor lui Aurel Vlad, bucuros si poate putin trist ca i se citise atit de direct in suflet, in gindul sau artistic, si in sunetul aplauzelor care raspundeau acestei emotii nedisimulate.

FOTO: Liviu MAFTEI (Ziarul de Bacau, Mediafax)


Warning: A non-numeric value encountered in /home/farafilt/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353