– Băcăuanul se va confrunta la Sankt Petersburg cu 15 cei mai buni b – boy din Europa de Est
– Cîştigătoruil va participa la Campionatul mondial de break – dance din Brazilia
– Competiţia din Rusia se va transmite live pe internet
„Ne-am urcat într-o zi pe un bloc să filmăm un videoclip, mă rugase un prieten. Şi a venit o doamnă în vîrstă, ne-a văzut tatuaţi şi a început să strige la noi: «Drogaţilor, plecaţi de aici». Am încercat să-i spunem că e un videoclip frumos, nu ne-a ascultat. Umblu îmbrăcat aşa, cu blugi rupţi, cu tatuaje, şi îi las să creadă că sînt vreun etnobotanist”, spune Franke, un tînăr de 23 de ani, din Bacău, talentat şi reputat b-boy (break – boy), membru al trupei Freakquency, din Bucureşti.
Aceasta este de regulă percepţia pe care societatea o are asupra lor, a tinerilor creativi, reprezentanţi ai culturii urbane, a b-boy-lor, care au ales să mute confruntarea din lumea străzii, în lumea artei, şi să se exprime non – violent, prin dans.
Franke, după numele său real Marian Octavian Mihai, va reprezenta România, pe 4 august 2012, în etapa europeană a celei mai importante competiţii internaţionale de break – dance a momentului, Red Bull BC One, care va avea loc în Rusia, la Sankt Petersburg, unde băcăuanul se va confrunta cu 15 cei mai buni dansatori din Albania, Bulgaria, Slovenia, Turcia, Grecia, Statele Baltice, Kazakhstan, Ucraina, Iran, regiunea Caucaz, Polonia şi Rusia. Concursul va fi jurizat de cei mai renumiţi b – boy ai momentului la nivel internaţional iar cîştigătorul va reprezenta apoi Europa de Est la finala mondială, 2012 Red Bull BC One World Final, din Brazilia.
„Contează cum mîngîi podeaua, cît de fin eşti”
În finala Campionatului Naţional de Break – Dance, din România, care i-a adus calificarea pentru întrunirea din Rusia a celor mai talentaţi b-boy din Europa de Est, băcăuanul s-a confruntat chiar cu un coleg din trupa Freakquency, din care face parte, Curcă Bogdan, aka Bugy.
„Am fost atent la detalii, dezvăluie Franke din tactica folosită pentru a cîştiga. Dansul este multă matematică, fizică, gravitaţie, biologie, dar este în primul rînd energie. Ca spectator, ca public, trebuie să simţi energia unei astfel de confruntări. Şi contează cum controlezi energia publicului, pentru că tu trasnmiţi o energie spectatorilor, şi ei ţi-o transmit înapoi, sub altă formă, dar ţi-o transmit, şi astfel celălalt concurent nu mai are. Contează cum mîngîi podeaua, cît de fin eşti, cum răspunzi la cum dansează celălalt”.
A început să danseze inspirat de trupa Simplu
Franke s-a apucat de dans în 2003, la vîrsta de 14 ani, inspirat de trupa de break – dance Simplu, pe care a văzut-o la televizor.
„Cred că toată lumea din România care s-a apropiat de break – dance în anii 2000 a făcut-o datorită trupei Simplu. Îmi plăcea pentru că era ceva nou, era o scăpare din societate. I-am văzut la TV şi m-am apucat şi eu, încet. La început, ne adunam la Bazinul de înot. Am dansat pe ploaie, pe ninsoare, am trecut prin multe”, povesteşte Franke despre începuturile sale ca b – boy.
Doi ani mai tîrziu, în 2005, a cîştigat o competiţie de break – dance din Timişoara, „Bring it on the floor”, la care a participat fără să vrea, pentru că l-a înscris un prieten.
„Am căzut cu o trupă foarte bună, «Moon Walkers», din Timişora, care este şi acum. Atunci am pus Bacăul pe hartă în mediul ăsta”, a punctat băcăuanul campion naţional la break – dance.
Tot atunci avea să-i cunoască pe viitorii săi colegi din trupa Freakquency, al cărei membru a devenit în 2006. Astăzi Freakquency este numită de apropiaţi ai genului „cea mai bună trupă de break – dance din România„. Încă din 2007, Freakuency a început să cîştige premii la competiţii internaţionale de gen din Franţa, Grecia sau Ungaria. În 2011, Franke a cîştigat locul I la competiţia The Jam, din Ungaria. Era prima dată cînd un b-boy român obţinea un premiu în străinătate.
„Mă interesează mai mult filosofia artei, decît materialul”
Chiar dacă aproape orice nou concurs înseamnă pentru el un nou premiu cîştigat, Franke mărturiseşte că în fapt premiile nu-l interesează, pentru că nu-i dau nicio satisfacţie spirituală. Ceea ce iubeşte este confruntarea în sine, dansul.
„La un moment dat mă antrenam doar pentru concursuri, pe asta lucram. Eram ca un roboţel, programat. Însă în dans găsesc satisfacţia, nu în scopul de cîştig. Mă interesează mai mult filosofia artei, decît materialul. De asta este artă, pentru că este ceva spiritual, transmiţi ceva, o idee. Arta este o scăpare, e o lume a ta. În artă nu e nimic rău, bună sau proastă, cum o fi ea”, spune tînărul băcăuan.
Deşi nu zona materială este cea care îl interesează, Franke mărtiriseşte că îşi doreşte, totuşi, să poată trăi făcînd ceea ce îi place şi crede că vîrsta de 30 – 35 de ani îl va găsi tot în dans, însă, probabil, într-o altă ţară.
„În România nu cîştigi din b-boying, evenimentele sînt făcute mai mult cu bani din buzunar. Nu cred că la 30 de ani voi mai fi în România, dar voi continua să dansez. Viitorul ni-l creăm noi. Sînt un simplu om care face ceea ce îi place, şi cam atît”, mai spune artistul bâcâuan.
Deocamdată, însă, energia sa este focalizată pe competiţia din Rusia de la sfîrşitul săptămînii viitoare, unde va întîlni cei mai buni b – boy din Europa de Est. Pentru acest moment nu pregăteşte totuşi un anumit dans, ci se va baza pe inspiraţia momentului.
„Este vorba de creativitate spontană. Sînt nişte mişcări de bază, pe care apoi le dezvolţi, în funcţie de inspiraţia momentului. Prin dans arăţi personalitatea ta. Pe lîngă improvizaţie prezinţi trecutul tău, apoi prezentul, apoi viitorul, pe care îl ştii sau nu. În break – dance contează tehnica, elementele de forţă, originalitatea, dar cel mai important este mentalul. Ceea ce îmi doresc eu să transmit este că vreau să fiu liber, să fiu creativ, să-mi depăşesc limitele. Simt că dansul este o energie de la Creator, simt că sîntem nişte materiale ale Creatorului, şi el dansează prin noi”, şi-a exprimat Franke filosofia de dans.
Campionatul European de Break – dance din Rusia se va transmite live pe internet.
Un spirit liber, creativ
Interesat de evoluţie personală spirituală, Franke a părăsit mereu locurile comune, care îl ţineau pe loc. Din acest motiv, în anul 2007, cînd era în clasa a X-a, a renunţat la şcoală, pentru că nu îi plăcea mediul educaţional românesc. În 2009 s-a reînscris, însă, la liceu, la cursurile cu frecvenţă redusă, dar doar pentru a obţine o diplomă, pentru că interesul său pentru studiu este în continuare dirijat în zona artelor. În prezent această tendinţă spre evoluţie se manifestă prin dorinţa de a părăsi în viitorul apropiat b-boying-ul şi a explora alt forme, conexe, de dans.
„Nu mai văd nimic nou la dansatori, e o rutină. Practic b-boying-ul dar nu mă mai definesc prin asta”, spune Franke.
Pentru spctacolele sale de dans, tînărul băcăuan se inspiră din dansul contemporan, teatru, artă plastică şi literatură. Este interesat de experimental dance theatre şi îşi doreşte ca în viitor să fie implicat, ca dansator, într-un spectacol de teatru.
„În experimental dance theatre, nu există reguli, limite, eşti natural. Îmi place pentru că pentru a-l practica trebuie să studiez mai multe zone ale artei, care, în fond se leagă între ele. Trebuie să ai informaţie, cunoaştere, pentru a te putea dezvolta. Prin dans poţi inclusiv picta, printr-o mişcare a piciorului pe parchet, şi poţi cînta, pentru că energia vibrează prin tine. Din orice te poţi inspira, şi din masa asta (arată spre masa la care purtăm discuţia, n.red.), ca energie, ca formă. Totul e energie. Teatrul, ca mediu, ca grup de oameni care îl practică. e mai civilizat, e mai comod, îmi dă o stare de bine. În Anglia, de exemplu, sînt teatre care colaborează cu b-boy, societatea lor este mult mai deschisă”, îşi explică Franke interesul pentru o nouă zonă de cercetare a dansului.
Hip – Hop-ul, „formă de pace şi egalitate”
Breakdancing-ul (B-boying-ul) este una dintre componentele principale ale culturii urbane, din care mai fac parte forme de exprimare artistică precum graffiti sau hip – hop, de exemplu.
„B-boying-ul a început din Statele Unite ale Americii, ca formă paşnică de confruntare fizică. Hip – hop-ul este o fomă de pace şi egalitate. În străinătate au reuşit să se implice inclusiv social, să promoveze campanii anti – violenţă. În România, cînd auzi de hip – hop, zici Puia, zici droguri. B-boying-ul ca dans nu este foarte cunoscut la noi, şi poate că sîntem şi noi vinovaţi, că nu-l promovăm, noi cei care-l practicăm sîntem cei care trebuie să facă lumea să-l înţeleagă”, a conchis Franke, băcăuanul campion naţional la break dance.