Amagiti de iluzia multiplicarii secundelor, nu realizam ca viata nu-i decit o clipire de geana. Traim in prezent cu senzatia ca timpul e egal cu noi insine si nu ne dam seama cind devenim trecut iar casele de pe ulita copilariei incep sa para mult mai mici decit ni le aminteam. Ca intr-o clipa ajungem sa ne privim viata-n ochi si sa ne intrebam cind am ajuns acolo.
Doua simbete la rind am participat ca invitat din partea presei la doua reuniuni de 40 de ani de la finalizarea liceului sau a facultatii. Am trait sentimentul straniu ca viata lor s-a contractat instantaneu intr-o singura dimineata de iunie si am avut o pofta acuta de a nu-mi lasa clipele sa moara usor.
De curind am primit vestea incredibila ca poetul Ioan Petru Viziteu s-a stins din viata iar ieri am aflat ca tinarul fiu al unui inspector scolar a murit intr-un accident stupid. Sint anumiti oameni de la care nu te astepti sa moara. E greu sa crezi ca un om care ti-a vorbit a inceput sa taca, ca a fost si inceteaza brusc sa mai fie. In aceste saptamini, zeci de familii din comuna bacauana Saucesti si-au vazut casele sub ape. Vieti, fire de paianjan, clipiri scurte de geana.
Sa nu irosim, spun, clipele si oamenii irepetabili.
Of, ce te iubesc!
+1.
@ river, si eu, irepetabilo. 🙂
@ ovidiu, multumesc, whatever that means. 🙂