Efectul său asupra Bacăului s-a simţit încă înainte ca întâlnirea propriu-zisă să aibă loc. Un fel de freamăt cuprinsese vineri seară zona Teatrului de Vară, cu mai mult de o oră înainte de începerea concertului. Locul fusese împînzit de maşini de Poliţie şi Jandarmerie şi de poliţişti locali. Şi apoi au început să sosească maşinile cu spectatori, maşini scumpe, din care coborau domni în costum şi doamne în rochii de seară. Soprana Angela Gheorghiu, numită de New York Sun “the world’s most glamorous opera star”, urma să susţină în Bacău, alături de marele pianist român Dan Grigore, primul său spectacol din România organizat în afara Bucureştiului, o avanpremieră a concertului pe care îl va avea în octombrie la Teatrul La Scala, din Milano. Pentru acest eveniment, care a deschis oficial ediţia 2013 a Galei „Star”, festival al recitalurilor dramatice organizat de Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, au fost cumpărate bilete de către spectatori din mai multe judeţe ale Moldovei, Bacău, Iaşi, Vrancea, Suceava. Un bilet a costat 250 de lei, mult pentru puterea de cumpărare a iubitorilor de artă, puţin pentru spectacolul oferit de Angela Gheorghiu şi Dan Grigore publicului lor.
Cine n-a asistat la concert sau cine n-a ascultat-o niciodată live pe Angela Gheorghiu va fi tentat să creadă că vorbele pe care le voi spune despre această seară sînt încercarea unui om simplu de a-şi împrumuta, scriind, din lumina acestui star, că e de bonton adică să scrii frumos despre Angela Gheorghiu, ca să pari „cult în cap”.
Or Angela Gheorghiu merită toate superlativele care se spun despre ea, este o Divă veritabilă, ne-a vrăjit pe toţi, ne-a fermecat. Am plecat îndrăgostiţi. Are o extraordinară forţă de transmitere a emoţiei, are o voce ireal de frumoasă, un timbru seducător, cîntul său e cînd suav ca o mîngîiere, cînd grandios ca o cascadă de înălţime. Angela Gheorghiu e copil, e felină, e solistă, e actriţă.
A venit îmbrăcată într-o rochie cu fir argintiu care scînteia la fiecare undă de lumină, şi s-a jucat continuu cu publicul şi cu partenerul său de scenă, pianistul Dan Grigore, a cîntat îngeresc, a chicotit, s-a alintat, şi-a trecut mîinile prin părul negru. Ne-a lăsat îndrăgostiţi. A oferit evenimentului din Bacău eleganţa şi distincţia proprii persoanei sale.
Pentru că nu a existat program de sală, Angela Gheorghiu şi Dan Grigore ne-au prezentat pe rînd toate bucăţile muzicale pe care le-au interpretat pentru noi. Şi timp de o oră şi cîteva minute au cîntat împreună, cu excepţia a două scurte momente de recital Dan Grigore, „Plaisir d’amour”, „Tristesse” (Chopin), „Vocaliza” (Rahmaninov), „Adagio” din „Suita în stil vechi” (Enescu) „Crizanteme” (Sabin Drăgoi pe versuri de Victor Eftimiu – Referitor la acest cîntec Angela Gheorghiu a făcut în cadrul recitalului următoarea declaraţie: „Am cîntat foarte multă muzică proastă, jenantă, în Conservator, dar piesa aceasta îmi plăcea”), „Bade pentru ochii tăi” (Tiberiu Brediceanu), „Florică de pe apă” (Tiberiu Brediceanu), „My fair lady” s.a.m.d.
„Pare uşor, nu-i aşa?, a cochetat soprana cu publicul, referitor la recitalul său. Să nu încercaţi asta acasă”.
Ascultînd-o m-am gîndit că muzica ei ar trebui audiată în spitalele de psihiatrie, pentru că vocea Angelei Gheorghiu e divin liniştitoare, atinge acei centri nervoşi ai creierului responsabili cu senzaţia de bine, cu beatitudinea, e divină, te trec fiori pe şira spinării urmărind-o cîntînd.
Şi aceeaşi linişte coboară în tine şi ascultînd sunetul pianului de sub degetele lui Dan Grigore.
Un moment emoţionant al serii a fost cel în care celebra soprană i-a făcut o dedicaţie mamei sale, aflată în sală.
„Fara familie este absolut imposibil să poţi respira pe Pământ. Asta înseamnă iubire. Mamă, mulţumesc încă o data”, a spus artista înainte de a interpreta, la bis, „Les chemins de l’amour”, de Poulenc.
Publicul i-a aplaudat cu dragoste pe cei doi artişti şi a copleşit-o cu flori pe Angela Gheorghiu iar Adrian Găzdaru, director al Teatrului Municipal „Bacovia”, şi actriţa Florina Găzdaru le-au acordat celor doi invitaţi ai Galei”Star” Diplome de Societari de Onoare ai Teatrului din Bacău.
În final, Romeo Stavarache, primar al municipiului Bacău, i-a înmînat Angelei Gheorghiu Titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău şi cheia oraşului, şi a avut surprinzătoarea discreţie/inspiraţie de a nu se lungi prea mult cu un discurs care nu putea fi decît pleonastic după un recital extraordinar, care spusese deja tot ce putea fi spus despre valoarea artistică a Angelei Gheorghiu.
Gala „Star” este un eveniment susţinut financiar de Primăria municipiului Bacău, Administraţia Fondului Cultural Naţional(AFCN) şi Ministerul Culturii.
Foarte frumos ati scris! Pe masura evenimentului. Va felicit!
Nimic despre (cenzurat de admin, pentru continut insultator la adresa unei persoane)? Nimic despre prostimea care a avut invitatii? Despre susotelile permanente? Despre telefoanele care sunau? Despre faptul ca cei mai multi nu au avut constiinta evenimentului la care luau parte crezand probabil ca e ceva gen Loredana?
Eu am cumparat bilet si am stat intr-o zona in care s-au vandut bilete. In jurul meu erau oameni care nu aflasera de Angela de la Antena 3, asa ca am putut sa ma bucur pe deplin de recital!:)
citizen, am ales sa ma concentrez pe esential. Despre invitatii si bilete, dupa finalul Galei.
Simona, va multumesc pentru apreciere.
Zici ca l-am insultat pe domnul acela care nu a fost in stare sa citeasca de pe o hartie cateva randuri si care a articulat numele de familie al sopranei? Esti o delicata! Eu zic ca el ne-a insultat pe noi! 😉