Mi-e dor de Richard Bovnoczki, actorul subtil, emoţionant, rusul filosof al lui Erofeev, din „Moscova-Petuski”, recitalul care în ediţia 2007 a Galei „Star” a cîştigat Premiul pentru cel mai bun one man show. Mi-e dor de sîrbul Ivan Vidosavljevic, nebunul lui Gogol, actor care în ciuda barierei lingvistice a reuşit să transmită emoţie publicului, juriului şi a cîştigat, în 2009, Premiul pentru cel mai bun recital masculin. Mi-e dor de Nijinski, zeul nebun al dansului, interpretat de Filip Ristovski pe scena festivalului în ediţia 2011, într-un spectacol extraordinar de teatru – dans.
Mi-a fost dor de ei astăzi (sîmbătă, 27 aprilie) cînd am realizat că a trecut deja jumătate din ediţia 2013 a Galei „Star” şi n-am văzut încă niciun recital care să merite în opinia mea vreun premiu, care să-mi fi trezit vreo emoţie estetică, vreun actor care să mă convingă fără să molfăie mere, fără să plimbe femei goale prin faţa publicului, să convingă el, singur, că are forţa de a mă face să uit de ceas, FB şi telefon, privindu-l.
Dimpotrivă, astăzi am simţit o senzaţie de rău fizic (greaţă, dureri puternice de cap) la recitalul “Scrisori către Rita”, interzis tinerilor sub 18 ani. Or, parcă exact aceşti tineri – nu le-a cerut nimeni buletinul la intrare, mai ales că există şi un juriu format din liceeni care an de an oferă Premiul „Ştefan Iordache” ales de ei – parcă exact aceşti tineri au gustat cel mai bine show-ul, bazat pe o mizerie de text, de Ştefan Caraman, despre, pe scurt, experienţele sexuale ale unui ins foarte direct în descrieri. Bine, am putea să ne punem savant mîinile la ochi şi la urechi şi să spunem că un festival este un spaţiu liber de exprimare artistică, că teatrul este oglinda societăţii, că pe pe aceeaşi scenă îşi au locul şi dilema existenţială şi futaiul, ca în viaţă.
Dar cînd aud în spectacol o descriere de sex oral, care suna artistic cam aşa: „avea un vacuum că simţeam că-mi intră în cur pielea de la canapea”, îmi cam vine să mă uit pe invitaţie să văd dacă scrie Gala „Star” sau stand up comedy cu Bordea, şi cînd la asta se mai adaugă şi, de exemplu, „Eu mîncam sarmale şi doamna Nely îmi sugea pula. Cine nu are bătrîni să-şi cumpere”, e clar că înţelegem diferit ideea de Gală.
Un exemplu mai soft din „Scrisori către Rita”.
Poate n-a fost totuşi cea mai bună idee ca ediţia din acest an să înceapă cu recitalul extraordinar al Angelei Gheorghiu, pentru că s-a stabilit din start un nivel ridicat de aşteptare şi prăpastia între sublim şi vulgar devine mult prea evidentă.
Mai sunt două zile de Gală, sper să reuşească să şteargă dezamăgirea acestor prime două zile de recitaluri în concurs şi impresia că anul acesta juriul de preselecţie a ales cu ochii înschişi.
Pe actor il chema Stefan Nistor
Incredibil! Unde a disparut rolul de educatie al teatrului? Rusine celor care au acceptat asa ceva!